omu'cusoparla

Recensamantul sau cati am mai ramas

2011-10-20T12:50:00.002+03:00

Azi a inceput recensamantul populatiei si al locuintelor si a inceput, bine-nteles, cu probleme :) (era de asteptat?). Problema cea mare a fost dimineata cand 300 dintre oamenii care trebuiau sa duca la bun sfarsit treaba si sa mearga din usa-n usa sa afle cine, ce, de ce, cum, cand si altele, nu s-au prezentat la centrele de ridicare a formularelor.

Ori nu s-au trezit, ori si-au dat seama ca-i pierdere de timp, ori cine stie ce motive nemotive or fi avut, cert e ca oamenii nu au ajuns acolo, iar organizatorii recensamantului s-au trezit luati pe nepregatite (ca de obicei) de acest lucru. Au incercat sa remedieze problema rapid, contactand oamenii de rezerva. Din pacate pentru ei si multi dintre acestia le-au dat cu flit pentru ca nu mai fusesera contactati de ceva vreme si s-au gandit ca au fost exclusi din schema.

Discutii pe tema recensamantului pot fi foarte multe si variate. Prima ar fi bugetul enorm care a fost alocat pentru aceasta treaba. Si nu neaparat treaba cu bugetul, dar luand in calcul cele aproape peste 45 de milioane de euro care au fost alocate pentru recensamant fix inainte de alegeri... ar trebui sa ridice niste semne de intrebare.

O alta nedumerire sunt chestionarele. In primul rand ni se cere CNP-ul. Eu unul am invatat din tot felul de campanii ale politiei romane ca nu e foarte ok sa dai CNP-ul in stanga si-n dreapta avand in vedere sumedenia de probleme care pot aparea in urma acestui fapt.

Pe langa asta mai este si problema de discriminare. Dupa cum sustineau cei care au facut chestionarele, omul isi poate declara fatis etnia, sa se mandreasca cu ea. Intrebarea e: Ce mai conteaza etnia cand nationalitatea este romana? Deci suntem romani cu totii, chiar daca unu-i de etnie turca, altu roma, altu greaca, etc.

Intrebari idioate sau stupide cu siguranta vor fi multe. De exemplu exista intrebarea: Resedinta mamei la momentul nasterii recenzatului :))))) .

Problema se pune altfel. Care dintre intrebari sunt optionale si care sunt obligatorii si mai ales cine decide asta? Daca eu nu vreau sa raspund la intrebarea despre venit spre exemplu, cum imi pot ei demonstra ca sunt obligat sa dau acest raspuns?

Am inteles chiar ca si participarea la recensamant ar fi obligatorie si ca ar exista si o amenda de 500 de lei in cazul in care nu participi. Si daca nu-s acasa pana pe 31 octombrie?

Daca sunteti curiosi cum arata intrebarile le gasiti pe Mediafax.ro, unde veti putea gasi si unele declaratii ale presedintelui INS Vergil Voineagu.

Eu unul abia astept sa vina cineva la mine la usa sa completez chestionarul :). Va fi amuzant.

Peugeot HX1 va fi produs in serie din 2014

2011-10-20T12:28:00.001+03:00

Pe langa lansarile celor de la Alfa Romeo si Peugeot s-a pregatit sa arunce in piata un nou bolid. Este vorba de masina concept HX1 care arata foarte mult ca una pe care nu ne asteptam sa o vedem pe strazi decat peste foarte multi ani.

Ca dimensiuni, HX1 va fi ceva mai mare decat un Mercedes R-Class. Si cam asta este tot ce se stie cu siguranta pana in acest moment.

De speculat insa, se speculeaza multe. De exemplu, despre motorizare se zvoneste ca vor exista o serie de variante diesel, cu puteri intre 119-202 kw sau 161-271 cp. Tot aici se aude ca va exista si o varianta eco, cu un motor diesel de 201 cp si un motor electric de 95 cp.

Lista speculatiilor continua cu pretul. Acesta ar putea urca pana la aproximativ 55.000 de euro. Nu ar fi de mirare, avand in vedere cum arata masina.

Dar sa nu mai continuam cu speculatiile si sa asteptam detalii concrete, care vor aparea cu siguranta mai devreme sau mai tarziu.

Sursa: Worldcarfans.com (aici veti gasi si o galerie foto)

Alfa Romeo pregateste 5 masini noi

2011-10-20T12:15:00.003+03:00

Producatorii de la Alfa Romeo au scapat printre degete niste planuri pentru noile masini Alfa Romeo asa ca s-a aflat care sunt planurile pentru perioada mai mult sau mai putin urmatoare.

Vor aparea 5 modele noi pentru: Sportiva Alfa 4C care va vedea lumina pietei in 2013, urmata de un SUV a carui misiune este sa ii faca competitie BMW-ului X5, Giulia - noua supermini in 5 usi MiTo, un nou model de Spider si o limuzina cu tractiune pe spate care trebuie sa se bata cu seria 5 de la BMW, cea din urma fiind anuntata pentru anul 2014.

Alfa Romeo 4C va debuta impreuna cu un nou motor turbo de 1,8 litri si 300 cp. Producatorii situeaza Alfa 4C undeva intre Porsche Cayman si Cayman S. Dar nu numai motorul turbo va fi nou pe 4C ci si noua transmisie TCT cu dublu ambreiaj care va transmite toata puterea pe spate.

SUV-ul Alfa se va numi Kamal si se va naste oficial tot in 2013. Kamal va merge pe principiul Grand Cherokee mentinand partea practica a acestuia, insa producatorul a adaugat si cateva elemente mai sportive. SUV-urile ce vor iesi pe portile uzinelor Chrysler din Detroit vor avea sub capota un motor V6 diesel de 3.0 litri si 238 CP.

In 2014 BMW Seria 3 si Audi A4 vor avea concurenta prin Giulia, masina care va inlocui modelul 159 de la Alfa Romeo.

2014 va fi un an bun, mai ales ca cei de la Alfa lanseaza si noua decapotabila Spider. Noul Spider se vrea a fi unul care sa aiba un raport greutate putere excelent. Asadar constructorul a optat pentru materiale usoare (de exemplu aluminiul) si pentru niste motoare puternice, cu puteri cuprinse intre 168 si 200 CP.

La final de 2014 va fi lansat si ultimul model al celor de la Alfa, nici mai mult nici mai putin decat masina cu numarul/numele 169. Aceasta va urma platforma unui Chrysler CC si motorizarea pe benzina tot a unui Chrysler CC V6 de 3.6 litri sau un V6 diesel. Transmisia va fi in 8 trepte, iar doritorii pot opta pentru tractiune integrala sau spate. 169 va fi masina care trebuie sa concureze cu Seria 5 de la BMW.

Urmeaza 2 ani prolifici pentru cei de la Alfa Romeo. Sunt curios sa vad daca masinile pe care le scot acestia vor concura cu succes impotriva celor de la BMW, Audi sau Porsche.

Sursa: http://www.autoexpress.co.uk

Jay-Z si Kanye West dati in judecata pentru un sample de pe albumul The Throne

2011-10-19T15:55:00.002+03:00

Jay-Z si Kanye West dati in judecata pentru un sample de pe albumul The Throne. Cand am citit titlul stirii prima oara m-am cam speriat, pentru ca citisem la un moment dat pe Metropotam.ro ca cei doi au folosit pe una dintre piesele lor un sample al Fetelor de la Capalna, mai exact pe piesa Murder To Excellence.

Nu a fost asa, din fericire sau din pacate. Piesa cu pricina este de fapt The Joy, iar cei doi rapperi au fost dati in judecata de cantaretul de soul Syl Johnson. Conform agentilor lui Johnson Jay-Z si Kanye au luat sample-ul fara sa ceara permisiunea sau sa faca vreun contract/sa ofere niste bani.

Conform The Numero Group, Johnson are experienta in astfel de procese avand in vedere ca sample-uri din melodiile lui au mai fost folosite si de persoane ca Michael Jackson sau Kid Rock. Cei de la The Numero Group sustin ca West avea acordul samplerii melodiei Different Strokes, piesa de pe care a fost luat sample-ul, dupa stabilirea unei taxe.

Din pacate banii nu au ajuns in buzunarul lui Johnson, iar acesta a aflat ca piesa a fost folosita abia cand numele acesteia a aparut pe albumul Watch the Throne.

Cum sustineau mai multe voci, nu se stie exact ce suma ar trebui sa ceara Syl Johnson pentru ca Jay-Z sa simta o diferenta babana in contul sau.

Evacuarea nomazilor din Marea Britanie a inceput

2011-10-19T15:04:00.003+03:00

Evacuarea nomazilor din Marea Britanie a inceput. Asta seamana un pic cu izgonirea din Rai. Totusi nu e altceva decat o evacuare a unor oameni care utilizeaza fortat anumite spatii.

Astfel fortele de ordine au inceput miercuri dimineata evacuarea celei mai mari tabare ilegale de pe teritoriul Marii Britanii. Ceata numara aproximativ 200 de nomazi si se gasea la numai 40 de km de Londra.

Cum era de asteptat, fortele de ordine nu au fost primite cu flori, paine si sare, ci cu niste caramizi aruncate de dupa baricadele ridicate. Locuitorii au incercat prin orice mijloace evacuarea insa luni, justitia le-a refuzat o actiune in apel, deschizand astfel calea evacuarii.

Municipalitatea afirma ca oamenii si-au pus rulotele si locuintele mobile intr-un spatiu verde protejat, unde nu sunt permise constructiile. Au fost oferite case sociale, insa majoritatea le-au refuzat pentru ca nu vor sa renunte la stilul de viata nomad.

Vazand fortele de ordine, unele persoane si-au gasit refugiul in rulote. Dale Farm este acum eliberata, insa una dintre locuitoarele acestei zone, doamna Kathleen McCarthy, declara ca:

" Amintirea Dale Farm va apasa timp de generatii asupra tarii. Suntem goniti din singurele case pe care le avem pe acest pamant".

Oricum, este de notat faptul ca englezii nu-si numesc tiganii nici de etnie roma, nici pikey sau mai stiu eu ce varianta apropiata de numele de baza al tarii lor sau al tarii altora. Ii numesc pur si simplu nomazi.

Macar ne-am salvat de data asta si nu ii asociaza si pe nomazii de-acolo cu romii nostri sau cu romanii.

Seful IGPR despre moartea basketballistului american

2011-10-19T14:27:00.001+03:00

Seful IGPR, domnul (daca-i putem spune asa) Liviu Popa, a dat cateva declaratii marti in fata presei, despre clanul "Butoane" ai carei membri sunt suspectati de omorarea basketball-istului american in Giurgiu.

Declaratiile acestuia sunt pe cat de surprinzatoare, pe atat de incredibile si oarecum amuzante. Intrebat fiind de catre jurnalisti despre presupusa legatura dintre membrii clanului "Butoane" si politistii din IPJ Giurgiu, Popa a declarat:

"Informatiile circula, tot ce pot sa va spun este ca Politia Giurgiu a instrumentat 30 de dosare ale gruparii Butoane. Este o grupare care nu este violenta, si-a spalat gulerele, e mai mult pe infractiuni economice".

Incredibil! Deci putem intelege de-aici ca infractiunile economice sunt mai nou permise de catre sefia IGPR. Dar sa continuam cu spusele lui Popa, care sustine sus si tare ca politia nu ia spaga/mita/ciubuc de la interlopi.

"De-a lungul timpului membri ai clanului au fost trimisi in judecata, s-au luat masuri impotriva lor de politistii de la Giurgiu. Va asigur ca suntem conectati la tot ceea ce inseamna fenomen infractional si in randul altor clanuri din tara", a spus Popa.

Sunt tare curios ce inseamna acest conectat la care se refera seful IGPR. Si daca au fost trimisi in judecata dar nu au ajuns in spatele gratiilor atunci demersurile legale au fost facute in van.

Daca ar fi sa tragem niste concluzii dupa spusele domnului Popa acestea ar putea fi:

Daca faci infractiuni economice esti in regula si te lasa toata lumea in pace
Daca faci parte dintr-un clan care se ocupa de infractiuni economice inseamna ca nu mai esti capabil de crime
Politia e bine "conectata" la tot ce inseamna viata interlopa la noi in tara

Dar probabil ca cea mai buna concluzie ar fi - sa nu facem ce zice Popa dar sa nu facem nici ce zice el!!!

Otelu' Galati vs Manchester United

2011-10-19T14:07:00.000+03:00

Otelul Galati a jucat aseara impotriva celor de la Manchester United nicaieri altundeva decat pe National Arena. Nu o sa vorbesc foarte mult despre meci.

Am ajuns la intrarea pe stadion la ora 21:20, deci cu 35 de minute inainte de inceperea meciului. Din cele multe usi existente care ar fi putut permite cu usurinta accesul la scaunele de plastic galbene, rosii sau albastre, erau deschise cate 5 porti pentru nu mai stiu cate sectiuni. Deci...logic..s-a format o mare coadaaaa (ca asa ne place noua...la coada).

De pe stadion se auzeau deja huiduieli, fluieraturi, aclamari dar noi nu puteam decat sa presupunem ca jucatorii echipelor au iesit la incalzire. Am ajuns intr-un final la jandarmul care mi-a verificat biletul. In spatele acestuia era un domn care mi-a cerut sa deschid ghiozdanul, dupa care venea un fel de bariera care se deschidea cu ajutorul codului de bare de pe bilet (introduceai biletul cam ca la metrou).

M-am gandit ca am scapat si ca pot sa dau buzna catre locul meu sa vad si eu cum joaca baietii aia de la Manchester United, ca nu i-am vazut decat la tv. Dar nu. Imediat cum sa urc scara, mai era un nene care ne oprea pe toti sa ne rupa biletul la jumate.... DE CEEEEEE??? Nu stiu, dar oricum nu a fost foarte placut.

Ajuns pe in incinta National Arena l-am intrebat pe unul dintre plasatori care este sectiunea x, unde aveam locuri. Ne-a indrumat indatoritor si foarte respectuos...din pacate insa ne-a indrumat spre o cu totul alta sectiune.

Cu toata vanzoleala, cu toata asteptarea la coada, cu toata harababura gasirii locurilor am reusit sa intorc fata spre terenul de jos si spre cei 22 de jucatori, abia pe la minutul 20.

Si acum despre meci. Acesta a fost unul placut. Manchester nu a fortat cine stie ce si asta a facut ca Otelul sa para o echipa buna si luptatoare (nu spun ca nu e, dar nici nu sunt de parere ca Diavolii Rosii au tras prea tare). Una peste alta, pentru rezumate si alte stiri despre meci va indrum cu caldura spre site-urile de specialitate.

Revenind la meci, desi unul frumos in care Otelarii ar fi putut scoate, cu chiu cu vai, un 0-0, jucatorii lui Dorinel Munteanu s-au cam batut de unii singur. Pentru ca diferenta dintre un hent in careu/un fault de 11 metri si 2 autogoluri nu este prea mare.

In plus am auzit oameni nemultumiti de faptul ca Otelul a avut superioritate numerica aproximativ 20 de minute inainte de finalul partidei. A avut superioritate numerica, intr-adevar, dar sa nu uitam ca au jucat totusi impotriva lui Manchester United, care au turat un pic motoarele si acea mare diferenta nu s-a mai simtit aproape deloc.

Nu zic mersi ca au castigat Diavolii doar cu 0-2 pentru ca sunt de parere ca ar fi putut intr-adevar sa fie un meci egal, oarecum meritat. Dar cand te bati singur, nu mai ai voie sa faci prea multe comentarii.

Atmosfera a fost super, desi National Arena nu a fost cu adevarat plina. Suporterii Otelului si-au facut treaba si au scandat pe tot parcursul meciului, iar englezii au inceput sa se auda si ei dupa primul gol al Diavolilor.

Iesirea de pe stadion a fost mult mai facila decat intrarea. Toate usile erau deschise asa ca ne-am strecurat destul de repede afara. Mai mult a durat insa drumul spre casa, mai exact parasirea zonei de pe langa stadion, pentru ca parca toata lumea mergea in acelasi sens.

Una peste alta experienta a meritat pentru ca meciul a fost frumos. Dar primeste un mare minus din cauza faptului ca am inghetat cu totii la intrare si am pierdut si o buna bucata din inceput.

Fit 2 Fat 2 Fit

2011-10-19T13:37:00.002+03:00

Fit 2 Fat 2 Fit ar insemna in traducere libera: de la a arata bine, la a te ingrasa pana la obezitate si a te intoarce inapoi la aspectul anterior. Suna ameeeetitoooor, dar uite ca se poate si invers. Adica nu numai cei mai plinuti incearca sa slabeasca si sa arate bine, dar si cei care arata bine vor sa incerce sa fie obezi.

Cine incearca asta? Drew Manning, un antrenor de fitness care arata foarte bine. Acum din pacate nu mai e omul care a fost. De ce face asta?

Intr-un interviu acordat postului de televiziune FatFighterTv, Manning a spus ca vrea sa inteleaga mai bine viata de om obez si sa simta pe pielea lui cat de greu este sa renunti la un stil de viata fara prea multe reguli pentru a reusi sa ajungi in forma.

Astfel, domnul Manning a reusit sa puna pe el, din luna mai si pana acum, undeva la vreo 30-32 de kilograme si mai trebuie sa continue regimul de ingrasare inca 4 saptamani :). Desi declara ca deja este ingrijorat de felul in care arata si in care reactioneaza corpul sau, antrenorul de fitness este convins sa mearga cu planul nebunesc pana la capat.

Puteti sa vedeti interviul complet aici, pe FatFighterTv si daca sunteti chiar atat de curiosi sa-l urmariti pe Drew Manning si drumul acestuia catre greutatea normala puteti sa accesati link-ul fit2fat2fit.com.

Dark Knight devine The Drummer

2011-10-19T13:16:00.000+03:00

Aaron Eckhart care a jucat prin 2008 in filmul Dark Knight a acceptat un rol cu mult mai deosebit. Bine, tot un fel de supererou ramane, un fel de supererou al oamenilor (nu facem aici nici un fel de referire la sloganele politice sau la Farmaciile Catena), numai ca de data asta e putin diferit.

Daca in 2008 era mult apreaciatul Harvey Dent, supereroul de care avea nevoie tot Gotham City-ul, Aaron se pregateste sa fie un fel de erou care salveaza oamenii prin muzica. O sa faca asta jucand rolul lui Dennis Wilson de la Beach Boys intr-un film biografic.

Filmul intitulat The Drummer il va avea pe Aaron Eckhart in rolul principal, si se va baza in principal pe ultimii 6 ani din viata lui Wilson. Pentru film, Aaron va reinregistra albumul solo al lui Dennis Wilson, Pacific Ocean Blue, lansat in 1977.

Intr-un interviu acordat Variety, regizorul Randy Miller spunea:

"We'd been trying to figure out who the right person would be to fill this role. It's quite a demanding role so it had to be a great actor who could sing… There's a discovery about Dennis with this film. Everybody knows Brian, but nobody really knows Dennis' music."

Pe scurt, pentru ca domnul Miller spunea ca nimeni nu-l cunoaste pe Dennis Wilson (nu-l cunoaste cu adevarat), noi stim despre tobarul celor de la Beach Boys ca era singurul membru al trupei care chiar facea surf. Al doilea album solo al lui Wilson a aparut postum sub numele Bambu. Artistul a murit la varsta de 39 de ani, in 1983 din cauza dependentei de droguri si alcool. Mai mult de-atat cu siguranta vom afla din film.

Filmarile vor incepe in primavara lui 2012 si faptul ca Jennifer si Carl, copiii lui Wilson, vor fi coproducatori mi se pare un lucru foarte bun.

Acum ramane de vazut cat de bine stie sa cante Aaron Eckhart si cat de bine va reusi sa intre in pielea lui Dennis Wilson.

iPhone 4S in Romania?

2011-10-18T18:17:00.004+03:00

iPhone 4S in Romania? Se pare ca exista toate sansele ca pana la sfarsitul acestui an telefonul sa se lanseze si pe plaiurile mioritice.

Daca acest lucru se va intampla, telefonul va putea fi gasit in reteaua de magazine Orange. Marti, la Cluj, directorul eexecutiv al companiei de telecom, domnul Jean-Francois Fallacher, a declarat ca deja au loc negocieri cu cei de la Apple.

"Exista discutii, avem o negociere intensa cu Apple pentru a oferi iPhone 4S in Romania. Sper ca in luna noiembrie sa avem mai multe informatii. Apple decide lansarea iPhone 4S in fiecare tara. Suntem in discutii cu Apple pentru a grabi aceasta decizie. Sa speram ca vom putea lansa noul telefon in Romania înainte de sfarşitul anului", a mai spus Fallacher.

Acesta a afirmat ca spera sa poata oferi mai multe informatii despre lansare in cursul lunii noiembrie. Daca stam sa ne gandim ca e deja 18 octombrie nu am mai avea asa de mult de asteptat.

Totusi, nu trebuie sa ne facem planuri de iPhone 4S pe post de cadou de Craciun pentru cei dragi, pentru ca s-ar putea sa ramanem cu buza umflata.

Am pregatit mai jos o testare a noului iPhone 4S (gasita pe internet).

Regretul lui Lars Ulrich

2011-10-18T18:03:00.002+03:00

Oricine s-ar gandi ca daca te cheama Lars Ulrich si esti tobarul unei trupe care poarta numele Metallica, ti-a pus D-zeu mana in cap si nu ar mai putea exista regrete pe lumea asta pentru tine. Dar se pare ca pot exista.

De curand, Ulrich a declarat pentru Newsweek Magazine ca l-a refuzat pe Quentin Tarantino si sansa de a face muzica pentru Kill Bill.

Ulrich a povestit un pic despre intalnirea pe care a avut-o cu Tarantino in San Francisco si despre modul in care melodiile celor de la Metallica ar fi fost legate de film: "One of the most surreal 30 minutes of my life was having Q.T. six inches from my face, eyes dancing, intensely animated, explaining in intricate detail how he had written and choreographed the two main fight scenes in the film to the Metallica songs “Enter Sandman” and “Sad but True.” Fists would impact faces on accents. Kicks would land on cymbal hits. Bodies would twirl along with the rhythm of the music. Tarantino’s next-level movie magic married to Metallica music, all turned up to 11."

Dupa ce a fost foarte inflacarat de discutii a venit si momentul in care Ulrich a citit scenariul, moment care chiar tobarul recunoaste ca a schimbat totul.

Acesta a spus ca: "Page by page, I realized that most of this was written in a language that was outside of my realm of understanding. I had never encountered a narrative like this, set in, to me, a very foreign culture of martial arts and Asian myths. I just couldn’t wrap my thick Danish head around it. [...] In the end, I never got back to him. Probably the single biggest mistake I’ve made in the creative department."

Asta nu inseamna ca lui Lars Ulrich nu ii place sau nu i-a placut vreunul dintre filmele cu numele Kill Bill, sau ca Tarantino a scazut in ochii lui in vreun fel. Ba dimpotriva:

" Of course Kill Bill turned out to be above and beyond brilliant, as have his subsequent movies, which have all been a significant part of my life in the 2000s. To this day I still worship the ground Q.T. walks on."

Probabil ca daca i s-ar mai oferi ocazia, Ulrich nu ar mai sta o clipa pe ganduri si s-ar apuca de treaba chiar daca s-ar simti depasit de situatie.

Pana una alta, lasand la o parte regretele, Lars Ulrich continua sa fie magic in spatele tobelor in turneul de promovare a albumului Lulu, album facut de Metallica in colaborare cu Lou Reed.

Chris Martin despre Kanye West

2011-10-18T16:58:00.002+03:00

Daca Axl il ataca pe Slash cu tot felul de afirmatii, nu acelasi lucru se poate spune si despre Chris Martin de la Coldplay cand acesta vorbeste despre Kanye West.

Intr-un interviu acordat celor de la BBC Radio 1, Chris Martin spune despre Kanye ca a reusit sa schimbe modul in care lumea asculta muzica. Solistul Coldplay continua spunand ca el si trupa lui au fost convinsi ca publicul nu se mai regaseste intr-un singur stil muzical. Poate ei au dreptate dar mai exista si alte cateva multe cazuri care sa zicem ca dovedesc noua regula de mai sus.

Cei de la Coldplay tocmai colaboreaza cu Rihanna la cel mai nou album al lor, Mylo Kyloto care va fi lansat pe 24 Octombrie, si au declarat ca nu le-a fost frica sa faca acest pas tocmai pentru ca au inteles ca atitudinea oamenilor in privinta muzicii s-a mai schimbat.

Chris Martin a declarat ca: "Don't you think that music now shouldn't fall into a particular box? I don't think anyone thinks like that any more. You don't see so many goths, hippies, rockers and hip hoppers any more. People like Kanye West are changing the way we all listen and the internet."

Si a continuat spunand: "Look at Tinie Tempah. Just the song Pass Out has about eight different types of music in it. This time, we're on our fifth record, we're all in our early to mid-30s so there's an element of, 'If we don't make it now we've got to give up."

Am pus mai jos piesa Princess of China facuta de cei de la Coldplay in colaborare cu Rihanna. Nu suna chiar asa de rau :). (si nici nu e de mirare ca cei de la Coldplay au ales sa cante cu Rihanna avand in vedere ca aceasta este momentan pe primul loc in topul din UK).

Axl Rose il ataca pe Slash

2011-10-18T16:42:00.002+03:00

Axl Rose si Slash nu si-au mai vorbit de aproape 10 ani, daca nu cumva de mai bine de-atat. Nu si-au mai vorbit intre ei dar asta nu inseamna ca nu au vorbit cu altii despre celalalt :). (Aveti filmuletul mai jos).

Asta vedem in declaratia lui Axl Rose in fata fanilor din Paraguai despre fostul chitarist si prieten Slash, despre care vocalul Guns'n'Roses afirma ca statea foarte prost cu vezica. Intr-un filmulet Axl dezvaluie cateva din secretele pe care cei din trupa le aveau in culise.

Axl spune ca ii placea sa-l insoteasca pe Slash de ficare data cand acesta din urma agata o fata, pentru ca era sigur ca maestrul chitarii se va imbata si va adormi, iar el va ramane cu fata:

"It was great, because he would pass out and piss his pants, and then I would get to be with the girl. So I always followed Slash because I knew he would pass out and I would get the girl. The girl would be like, 'Ah, he just peed in my bed!' and I’d be like, 'It’s okay, it’s okay.' The next day he would just ignore it. He says it in his book, like once, but no – it happened every time, all the time."

Dupa declaratiile pe care Axl le-a facut nu prea mai exista sanse ca cei doi sa se impace vreodata, din pacate.

Radiohead - turneu in 2012

2011-10-18T16:30:00.001+03:00

Radiohead isi pregatesc turneul din 2012 si au anuntat intr-un interviu acordat celor de la BBC 6 Music ca melodiile pe care le vom auzi vor fi, majoritatea, de pe King of Limbs.

Chitaristul Ed-O'Brien a fost cel care a confirmat turneul, spunand ca: "We're finalizing dates now, we'll be on the road from the end of February to November and we'll be playing in both the UK and US, the usual ports of call."

Dar nu trebuie sa ne speriam pentru ca la inceput au spus numai despre SUA si Anglia, pentru ca baietii de la Radiohead o sa treaca si prin Europa. (da Doamne sa vina si pe la noi).

Tot O'Brien a declarat ca majoritatea concertelor din Europa vor avea loc in locuri inchise si nu in aer liber. Decizia a fost luata pentru ca membri trupei sunt de parere ca piesele sunt in asa fel facute incat suna mai bine intr-o sala.

"Some of the shows will be outside, but the ones in Europe will be inside and I think that's very much a reaction to when we played last time. We played in the height of summer and compromised our production. Outdoor gigs can be great, but the sound can get diluted, you're at the mercy of the elements and I think the record demands a space where the music is loud, strong and detailed."

Eu unul abia astept sa vad care-s datele de concert si daca Radiohead trec si pe la noi.

Eminem isi pierde memoria

2011-10-18T16:14:00.000+03:00

Eminem isi pierde memoria si chiar el admite asta, dar vine si cu o explicatie: "Pastilele Ambien sunt de vina".

Intr-un interviu acordat celor de la Rolling Stone, rapper-ul a spus ca: "…a lot of my memory is gone. I don't know if you've ever taken Ambien, but it's kind of a memory-eraser. That shit wiped out five years of my life. People will tell me stories, and it's like, "I did that?" I saw myself doing this thing on [television network] BET recently, and I was like, "When was that?"

Tot pe pastilele Ambien da vina Eminem si cand vine vorba de blocajul de creatie pe care se plange ca il are de 4 ani incoace si spune ca acest medicament iti omoara celulele creierului.

In acelasi interviu, Eminem a continuat spunand ca a pastrat cateva dintre paginile scrise din perioada respectiva intr-o cutie in debara "As a reminder that I don't ever want to go back."

Rapperul a declarat ca in timpul perioadei in care a fost dependent de droguri a ajuns sa ia aproape 60 de pastile de Valium si 30 de Vicodin pe zi, in timp ce in 2007 a facut o supradoza de methadona, despre care doctorii i-au zis ca era echivalentul a 4 pungi de heroina si ca a fost la numai 2 ore de moarte. Adica un pas un pic mai mare.

La citirea paragrafului de mai sus mi-a rasarit in minte intrebarea daca nu cumva aceasta perioada "de glorie" si nu pastilele Ambien (care i-au fost prescrise) l-au facut pe Eminem sa-si piarda memoria.

Dar tot e bine ca ajutat de doctori si de Elton John, Eminem a reusit sa treaca peste asta. Fie ca va vine sa credeti sau nu, Eminem e prieten cu Sir Elton John, rapperul spunand despre cel din urma ca il suna in fiecare zi sa vada cum e si ca a fost printre primii pe care el i-a sunat cand a vrut sa se opreasca.

Fright Night 2011

2011-10-18T15:20:00.001+03:00

Fright Night 2011 - filmul comic horror care a fost primit cu bratele deschise atat de public cat si de critici. Spun asta pentru ca Fright Night a primit review-uri majoritar pe plus.

Spoiler alert:

Povestea este destul de bine cunoscuta avand in vedere ca Fright Night 2011 este un remake si chiar mai mult de-atat al filmului cu acelasi nume din 1985.

Tanarul Charley Brewster (Yelchin), afla ca noul lui vecin, Jerry Dandrige (Farrel) este un vampir care nu are de gand sa se mute prea curand din cartier avand in vedere ca locul este un fel de "frigider mereu plin de carne proaspata". Cand vede ca nu-l crede nimeni, nici prietenii, nici politia si nici macar propria mama, Charley cere ajutorul lui Peter Vincent (Tennant) pentru a reusi sa scape de Dandrige.

Vampirul si in 1985 si in 2011 este neschimbat. Si prin neschimbat ma refer la faptul ca a fost folosit un actor care are mare trecere in randul doamnelor si domnisoarelor de pretutindeni. In 1985 a fost Chris Sarandon, iar acum Colin Farrel pe care toata lumea astepta sa-l vada cu coltii infipti in gatul unei tipe blonde, cu pieptul mare si generos.

Farrel reuseste sa fie atat sexy cat si sinistru, reusind sa faca rolul unui vampir cat se poate de autentic. Dandrige are o agenda si nu isi ascunde adevarata identitate.

Charley Brewster si acum si atunci are oarecum fata de nataflet. Diferenta apare insa in caracter. Noul Brewster este mult mai curajos si incearca mai degraba pe cont propriu sa rezolve situatia. Are o iubita care arata foarte bine si mult tupeu cu care sa se laude. Diferenta intre personajul de atunci si cel de acum apare si la Ed.

Stephen Geoffreys mi s-a parut ca a interpretat mult mai bine rolul prietenului infectat cu virusul filmelor horror, vamipirilor si altor "nevii" decat Christopher Mintz-Plasse. Nu doar prin aspectul fizic si chipul putin turbat de la inceput cat si prin atitudinea pe care o avea in film. In 1985 Ed a fost cel care, pana sa fie transformat in vampir, avea stofa de erou, isi baga nasul unde in treaba lui Dandrige, etc. Dar nici Mintz-Plasse nu a facut un rol tocmai rau, chiar daca in Fright Night 2011 el a luat rolul de pampalau neadaptat social.

Dar schimbarea majora apare cand vine vorba de Peter Vincent. Acest Peter Vincent este transformat dintr-un producator de emisiuni horror respectabil dar cazut in dizgratie (1985), intr-un magician foarte bogat, nesuferit, plin de el si las pana in ultima clipa, un Vincent care nu era interesat deloc de fortele oculte. Totusi, Tennant isi joaca perfect rolul, si parca aceasta schimbare aduce un plus filmului. Desi mi-a placut mai mult de fostul Vincent decat cel din 2011, nici cel din urma nu trebuie lasat de-o parte.

Si daca am terminat cu personajele pentru ca era normal sa aduca ceva schimbari, nu neaparat bune, sa trecem si la filmul in sine. Fright Night 2011 are efecte speciale conform perioadei moderne in care traim. Deci Dandrige nu mai are o masca de 2 lei (admit, destul de reusita pentru vremea respectiva) ci este un vampir in toata puterea cuvantului. Ochi negri ca intunericul noptii, colti albi si lungi, si bine-nteles putere supranaturala.

Regizorul Gillespie si scenaristul Noxon cauta si reusesc sa ne aduca cat mai repede in mijlocul actiunii. Dupa jumatate de ora de film, toata lumea stie ce hram poarta Dandrige, iar Fright Night 2011 devine mai degraba o lupta pentru supravietuire decat o lupta dintre cei care cred si cei care nu cred in vampiri si supranatural.

Fright Night parca reuseste sa echilibreze mai bine si balanta comedie - horror si asta e un lucru care ii aduce un mare plus. Nu sare direct dintr-o latura-n alta, dar pana la final o sa aveti parte si de suspans si de un ras copios.

Una peste alta Fright Night 2011 este un film aproape cu totul nou fata de cel din 1985. Si asta e bine, pentru ca altfel ar fi ajuns sa fie o copie cu efecte speciale moderne a unui film care fusese destul de bine apreciat si atunci, dar este bine primit si acum.

Pregatiti-va astfel sa vedeti un film cu vampiri (in adevaratul sens al cuvantului) destul de bun, chiar daca sunteti sau nu iubitori ai acestui tip de filme. Pentru fanii adevarati ai genului, Fright Night 2011 este un must see.

Sursa foto: hmultiplex.ro

Serban Huidu/Supra-mediatizare inutile

2011-10-18T13:35:00.004+03:00

Nu cred ca mai exista roman care sa nu fi auzit de patania lui Serban Huidu (accidentul provocat pe DN1), fie ca a vazut la televizor (greu de ratat avand in vedere multitudinea de emisiuni/stiri/etc pe tema) fie ca a aflat de la vreun vecin mare consumator de televiziune.

Nu are rost sa discutam despre cele intamplate pentru ca mai mult ca sigur mai repede sau mai incet politia isi va face in cele din urma treaba.

Putem vorbi totusi despe problema Carcotasului care apare in aceste momente, ce-i drept destul de grele pentru el, din cauza faptului ca este o persoana publica si din cauza presei mereu in cautare de subiecte noi pe care sa le stoarca pana iese toata zeama din ele.

Astfel, colegi sau nu, toti cei care dezbat fara incetare acest subiect ii fac lui Serban Huidu mai mult rau decat bine (si aici ne referim atat la partea legala a problemei, tinand toata atentia poporului si a autoritatilor asupra lui, cat si la partea, ceva mai importanta, psihica - trebuie sa recunoastem cu totii ca nici un om normal la cap nu poate sa treaca peste un astfel de eveniment fara ca mustrarile de constiinta sa-l aduca intr-o stare de paragina).

Nu persoana publica Serban Huidu a facut acest accident ci persoana fizica, omul ca oricare altul, a avut acest sa-i spunem ghinion si nu ar trebui batuta atata apa-n piua.

Si aici avem cateva exemple, cam 1500 si ceva la numar de care se vorbea chiar aseara intr-o emisiune de la Antena 3. Domnul chestor Lucian Dinita vorbea aseara de cele ~ 1500 de accidente rutiere, care au avut loc de la inceputul anului 2011 si pana acum, care s-au soldat cu moartea victimelor. Am auzit in presa ceva despre acestea, in afara de vreun raport saptamanal sau de vreun video plasat pe ici pe colo pe vreun site de stiri? NU! Asta pentru ca in accident nu a fost implicata nici o persoana publica.

Cel mai bun exemplu pe care pot sa-l dau s-a intamplat chiar in familia mea. Pe la inceputul verii nasul meu a fost accidentat de o masina si a intrat in coma. Spre fericirea lui si a noastra, si-a revenit dupa ceva vreme (adica acum aproxiativ o luna). Singurul articol despre acest accident a aparut intr-un ziar din Arges, dar atat. Pentru ca si-a revenit omul, pe mine unul m-a facut sa si uit ca trebuie sa primim concluziile politiei in legatura cu acest caz. (Sincer acum mi-e si rusine sa-i intreb pe fii acestuia despre demersurile legale).

Si nici in unele cazuri in care accidentele au avut loc si au fost implicate persoane publice, nu s-a facut atata valva: avem cazul ex-Premierului Tariceanu nu am avut atat de multe stiri (stiu..nu poate fi comparat pentru ca in accident nu a murit nimeni), nici in cazul Teo Peter parca nu s-a facut atata valva si mai sunt si altele.

Dar asa ne place noua sa facem din tantar armasar. Mai bine il lasam pe Huidu in pace si lasam si politia sa-si faca treaba. In loc sa mai comentam atata niste detalii deja dezbatute si rasucite pe toate fetele care sunt secate ca niste oua ofilite in scrot de atata utilizare, mai bine asteptam niste concluzii concrete, care mai mult ca sigur vor fi facute publice.

In rest, ar trebui sa-i uram lui Huidu tarie sa treaca peste acest accident (pe care cu siguranta nu a vrut sa-l provoace) si condoleante familiilor (a caror suferinta si revolta ar tebui intelese perfect). Si ar trebui sa speram ca se va face totusi dreptate.

Si ce daca?

2010-04-30T14:04:00.001+03:00

Cate-odata nepasarea duce la durere. Cateva tipuri, that is:
Durere in cot
durere in cur
durere in pv|@

Izi laic a sandei morning

2010-01-19T13:07:00.002+02:00

Imagineaza-ti:

Sa te trezesti la ora 6 jumate rupt de oboseala, cu intunericul de-afara indemnandu-te la somn.
Sa adormi inapoi si sa te trezesti la 8, deja in intarziere.
Sa-ti faci un dus cu apa instabila, care e ba prea fierbinte ba prea rece intr-un ritm oscilant.
Sa ramai doar cu apa fiarta exact cand iti clatesti outele.
Sa te sui nemancat intr-un metrou aglomerat, plin de oameni care se inghesuie ca vitele sa ajunga la serviciu.
Sa mergi 200 de metri in spatele unei persoane de peste 100 de kile si peste 1 m diametru cu viteza de 5 kilometri pe an.
Sa stai in fata laptopului/pcului/masinii de scris/caietului/etc 9 ore pana ti se ridica paru-n cap de-atata energie electrostatica acumulata.
Sa iei o pauza de masa scurta si nesatisfacatoare, inghitind glumele de cacat ale sefului abia venit dintr-o excursie de o saptamana in tari straine.
Sa iti revii putin parasind incinta la terminarea programului.
Sa suporti cu inversunare un nou val de aglomerati la metrou.

Ei, si dupa toate aste? Ai ajuns acasa. Iti faci un dus, care de data asta tine cu tine. Apa curge lin si te relaxeaza. Mananci ceva pe fuga, pentru ca nu ai timp de masa de seara. Aia mai incolo. E abia 7 jumate si mai sunt lucruri de facut. Iesi afara cu sania, desi ai 20 si ceva de ani, Te bati cu zapada ca un copil si lasi fulgii mici, ascutiti si reci sa-ti loveasca fata in ritm de mitraliera. Bei un vin fiert undeva, prin oras sau intr-o spelunca cu valente de restaurant in cartierul minunat.
Apoi te reasezi in fata calculatorului-televizor si iei masa de seara. Vizionezi o porcarie de film pe ProTV sau orice alt canal romanesc mai mult vorbind pe messenger. Si chiar daca nu are timp, si e mult stres, nu te lasi afectat. Stii ce vrei cu adevarat si inghiti in liniste, pentru ca de data asta inghiti (oarecum) de placere.
Te bagi in pat tarziu, dar somnul vine greu si mai pierzi o ora-doua schimband mecanic canalele.

Te trezesti la ora 6 jumate, dupa 3 ore de somn chinuit, rupt de oboseala cu intunericul de-afara indemnandu-te la somn.

Imagineaza-ti!

Program de weekend prelungit

2009-11-26T12:07:00.006+02:00

1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei. Anul acesta ziua libera a romanilor cade intr-o zi de marti. Mai exact, martea viitoare. Ideea unui weekend prelungit, la fel ca tuturor, mi-a rasarit in minte.

Sustinut de seful meu in initiativa mea de a-mi lua o zi libera luni, toti angajatii agentiei la care lucrez au primit liber, asa ca weekendul de 2 zile s-a transformat in unul de 4 zile.

Desi la inceput aveam oarecare indoilei in legatura cu pierderea unei zile de concediu, acum mi se pare o idee buna. Am 4 zile de relaxare, in care ma pot concentra asupra treburilor ce nu implica serviciu, facturi, dead-line-uri si alte cacaturi care ajung sa ma streseze fara voia mea.

Asa ca mi-am facut deja un program care implica:
1. Pachet de senvisuri
2. Bani de buzunar care sa nu depaseasca suma de 100 de lei
3. Baterii (vreo 6)
4. Aparat de fotografiat
5. Reportofon
Plan de actiune:
Sambata dimineata, ma voi trezi la o ora rezonabila de weekend. Voi face toate pregatirile, voi pune in rucsac toate cele enumerate mai sus si voi pleca. Traseul nu este unul definitivat dar va fi parcurs pe jos. Unul dintre punctele importante este Targul de Carte Gaudeamus, iar de-acolo, urmatoarea tinta este: unde ma duc picioarele.

Banuiesc ca in 4 zile ajung in destul locuri.

Superstar

2009-07-17T09:59:00.000+03:00

Vreau cu-adevarat sa fiu o vedeta/ Sa joc la teatru uneori si sa scriu zilnic la gazeta/ Sa cant cu o trupa dezlanata si desueta/ Sa umblu prin oras purtand ochelari trendi de soare/ Sa ma cunoasca lumea pe terase in Vama la mare/ Sa imi permit orice desfatare/ Si toti sa zica: e star, merita iertare/ Sa lansez trenduri noi/ Cu bere la pet, tochitura si sandale de plastic moi/ Cu haine rupte si camasi cu iarba cusute/ Sa ma vaneze paparazzi mai rau ca pe Andreea Banica/ Iar eu sa-i fentez elegant imbracat in batranica/ Sa creez iubiri in inimi de 16 ani/ Oare astea asa mici o ard cu golani?/ Sa apar in emisiuni de prima clasa/ Sa vorbesc feminin la "De 3 ori femeie" "Acasa"/ Sa nu ajung nicidoata devreme in casa/ Sa fiu chemat la party-uri boeme/ Iar cand ma plictisesc sa ma ratez scriind poeme/ Sa fiu mereu in varf, mereu in top/ Sa rad burghez si sa fiu in juriu la Tip Top Minitop/ Sa am jacuzzi in baia de 2/2/ Sa ma calmez in apa cu clabuci intre 2 tzitze moi/ Sa am in curtea blocului o masina beton/ Dar sa merg cu metroul... ce pula mea, sunt pieton!/ Vreau sa ma iubiti in fiecare moment/ La moartea mea sa se ridice un falic monument.

Change is in the air

2009-07-06T16:37:00.000+03:00

A sosit momentul schimbarii! S-a terminat cu berea de la piciorul scarii. S-a terminat cu betiile. S-au dus copilaria si nebuniile. Sunt dator cu maturizarea, de care am fugit la munte sau la marea, ce m-au asteptat cu berea, vinul, painea si sarea. S-a terminat cu noptile pierdute, cu visele in cuie cu iarba batute. S-a terminat cu glumele betiei la o canasta noaptea spuse; S-a terminat cu vremuri prezente de mult apuse; de care trag cu disperare, sa imi transform trecutu-n viitorul ce se vede-n zare.
M-ascund la umbra unei minti inchise, si pus pe fapte mari deschid usi interzise. Incerc sa-mi analizez gandurile, sa lipesc franturile, de vise aruncate la porci ca laturile. Si-ncep sa ma transform, cuprins de un lesin ca moartea incep sa dorm: "La gat imi apare un nod de cravata, iar in loc de tricou am acum o camasa calcata. Pantaloni la dunga si haina curata, inlocuiesc prin minune blugi rupti de-altadata. Sunt gata acum? Ma pot ridica sa-ncep acel nou drum? Al triumfului uman, al renasterii spirituale cu gust de catran. Sunt broasca din poveste care-a devenit rege, sunt leul ranit care doar in gand rage. Caci mi-am pierdut puterea ca Samson, m-am dat de trei ori peste cap si am devenit alt om: ascultator, treaz, cumpatat; am devenit micul print dintr-un cersetor de cacat. Sunt pasarea Phoenix pentru ca-n mine unul moare, si din cenusa lumii un alt om nou rasare. Si ma intreb oare, cum va privi acesta un rasarit de soare? Ce vise va avea, cum va petrece noptea? Va rade mai mereu ca un copil de clasa a saptea?"
Sunt gata, sunt noul eu acum. Am renascut din bere si din fum. Ma vei iubi ca pe cel vechi? (stii ca-s mai bun.)

Vis the shity bliss

2009-07-03T13:56:00.001+03:00

Imi doresc nisip fierbine sub picioare. Imi doresc o terasa cu bancute de lemn si vedere spre mare. Imi doresc 3 beri reci fara pahare. Imi doresc o tipa buna sa ma dea pe spate cu crema antisoare. Imi doresc sa am in fiecare zi shaworma de mancare. Imi doresc sa am iarba in fiecare tigare. Imi doresc sa am ziua muzica chill si seara rock nebun in difuzoare. Imi doresc ca fiecare noapte sa fie o destrabalare. Imi doresc sa merg cu bautura desfacuta pe carare. Imi doresc sa ma doara-n cot de orice supararare. Imi doresc sa-mi urlu nervii-n gura mare. Imi doresc sa nu aud nici o-ntrebare. Imi doresc sa parasesc birou-n alergare. Imi doresc sa fii cu mine in aceasta evadare. Imi doresc sa bem cocktail-uri cu vodka, suc de rosii, piper si sare. Imi doresc sa facem baie printre alge-n mare. Imi doresc sa mergem intr-un loc ascuns unde sa-ti fur o sarutare. Imi doresc sa ne simtim din nou copii fara nici-o-ngrijorare. Imi doresc sa ne-mbatam c-un vis si sa uitam de-a ta plecare. Imi doresc sa nu dormim deloc, sa facem o-ncercare: sa stam lipiti si muti si sa privim in zare, la pasari care pleaca, la ganduri trecatoare. Imi doresc ca vara asta sa fie nemuritoare. Imi doresc amintiri vii din filmulete vesele si poze neclare. Imi doresc ca toate astea sa nu aiba niciodata finalizare.

Cu gandul aiurea

2009-05-13T09:50:00.000+03:00

Aseara m-am jucat WOW. Cu ceva timp in urma am facut o investitie de aproximativ 250 RON (2 milioane jumate lei vechi) intr-un joc, despre care mai mult ca sigur ati auzit: World of Warcraft (pe scurt WOW). Credeam ca o sa devin si eu un impatimit al jocului dar nu s-a intamplat. Astfel, pot spune ca sunt mandru ca ma joc o data pe saptamana sau o data la doua saptamani. Aseara am facut "DING"(limbaj de gamer...ce stiti voi). Asta inseamna ca am mai crescut un nivel. Totusi, niciodata nu se aude nici un ding cand creste nivelul, deci expresia este destul de stupida. Poate ma joc si asta seara, desi nu as baga mana in foc ca se va intampla.

Cora. Multa agitatie, multa lume, muzica si anunturi partaitoare (cred ca intr-un final li s-au stricat si alora un pic asa boxele). Peste, carne, apa, lamai, ciocolata, orez parca, si inca alte multe alimente care se ingramadeau in cos. Cam asta am cumparat in vreo 2 ore jumate, daca imi iese calculul de timp bine. In rest, oameni cu obraz gros, "jmecheri de carter" cu carucioare de viteza, copii plangaciosi sau iritant de energici, vanzatoare ajunse la capatul nervilor si al puterilor la final de program.

Masa de seara cu friptura de puiutz alaturata unui piure clasa a 1-a toate astea garniturate cu salata de vara (rosii si ceapa verde).

Vis in stare treaza: Am iesit afara cu "baietii" de la bloc. Bere, vin, tutun, chitara, Teo din america. Prietena lui Motanu trebuia dusa la spital, asa ca Misu, in stare avansata de ebrietate, a luat masina lui Doc si pe Motanu si au plecat in Magurele sa ia minunata fiinta sa o duca la spitalul...nu mai stiu care... Dupa ce i-am asteptat vreo cateva ore "La Bancute", chiar acolo, in fata blocului, am urcat la mine. M-am jucat u pic de WOW (a se vedea mai sus), si am vorbit afaceri cu Doc. Pana la urma cred ca se infiripa treaba aia cu firma mea de publicitate. Pe la un 2-3-4 (cine mai stie cat era ceasu, cert e ca sticlele de vin goale umpleau cosul de gunoi si dadeau si un pic pe-afara). L-am lasat pe Doc sa doarma la mine in camera si m-am culcat vizavi (in cealalta camera). La 6 m-am trezit, l-am trezit, a plecat, m-am culcat la loc pana la 7 jumate, cand m-am trezit cu capul greu si creierul inmuiat placut in alcool. Cafeaua facuta in timpul noptii a prins bine.

Metroul la ora 8 si 20 - 8:30 este extrem de plin. Oameni care se imping intr-una, se agita cu carti, ghiozdane, plase, genti, ziare, umbrele: " Hai domne, mai in fata un pic ca mai e loc. Uite-acolo." Nu am inteles niciodata cum de oamenii care vor sa intre in metroul deja supraaglomerat sunt singurii care vad locurile goale. M-am intalnit si cu Cosmin (fost coleg de generala). Drumul pare mai scurt in compania cuiva, desi, nici daca citesti nu pare mai lung.

Am ajuns la birou si mi-am verificat mail-ul. 3 contact request-uri de sunat, facturi de verificat, etc. Am inceput sa scriu aici si cred ca ma opresc acum.

De azi pe maine.

2009-05-08T11:27:00.000+03:00

Doua domnisoare putin supraponderate veneau inspre mine pe strada Batistei (Universitate, ma intorceam acasa de la serviciu). Cand am ajuns in dreptul lor, le-am auzit pisicindu-se ca niste printzese de Pitzipoank.org, despre nu stiu ce baiat care nu mai tin minte ce-a facut, si "vai draga", si "ce dlaguuut" (cu TZ). M-am speriat si m-am refugiat la metrou.

Ora 18:20 m-a gasit in curte asteptandu-l pe colegul meu Florin. Cineva a iesit din birou si mi-a zis ca s-a despartit de prietenul ei chel, care si-a lasat la un moment dat par si atunci a vazut ea ca e roscat (dupa 7 ani, si ea nu suporta roscatii), pentru ca nu mai presta. Oripilat, m-am facut nevazut in incinta punctului de lucru. Am mai stat inca 20 de minute la serviciu ca sa fiu sigur ca pericolul trecuse.

Inghesuiala mare, si dimineata si seara, parca la pranz e mai liber. Oameni care se inghesuie fara motiv (tot acolo ajungi si daca stai si astepti intai sa se coboare si dupa aia sa urce). De aici nu am scapare, folosesc metroul sa ajung la birou si acasa.

Simt ca lesin. E deja 9 jumate si de aproximativ o ora si 30 de minute stau in carrefour vitan sa-mi cumpar provizii (nu multe ca stau putin si nu are rost). Banii nu au intrat pe card, deci plec fara nici un ban. Bine ca am benzina. Mi se face rau, mananc un cheesburger de la Spring Time si iau la pachet niste ciocanele de pui de la fast food-ul de-alaturi (nu mai stiu numele). Drum intins, 70 la ora dupa ce se termina autostrada, Vama noaptea, party pana la 5 dimineata. Somnul scurt (nu imi dau seama cat de odihnitor) pana la ora 10 imi adanceste si mai mult cearcanele. Bere de dimineata pana seara, totusi nu la fel de multa ca de obicei. Seara destul de stresanta. Ora 2 jumate-3 somn. Drum spre Bucuresti, liber.

O noapte in compania ei, minunat. Somnul ma agata, ma intoarce pe toate partile, si pana la urma ma face sa o insel pe ea, pierzandu-mi cunostinta pana a doua zi dimineata pe la 12 (dimineata dupa pranz). Am plimbat cainele impreuna, ea a urcat iar eu m-am dus acasa.

Wow, bere, tutun, tequila, vodka cu suc de mere/portocale, agitatie, aglomeratie, Vama, Bucuresti, ea, caine, plimbare, inselat, despartire.

14 chestii

2009-03-09T16:11:00.000+02:00

Acuma, o sa ma joc leapsa. 14 chestii spun in total, unele adevarate altele false. Astept sa vad daca ghiciti.

1. Imi place sa mint
2. Nu stiu sa merg pe bicicleta.
3. Cand eram mic am spart un geam de la scara cu posteriorul unui prieten
4. Nu imi place sa merg pe role
5. In clasa a 11-a dadeam slam (basket)
6. Beau cu masura
7. Sunt un om ordonat
8. Strang banii cu usurinta (nu sunt cheltuitor)
9. Imi place sa ajut pe toata lumea
10. Fac des glume cu/despre cacat
11. Ma port frumos cu parintii mei
12. Nu port cercel
13. Nu suport sa port brataruri sau inele sau alte zorzoane d-astea
14. Cant la chitara (RAR)

Asta a fost tot. Acu' sa va vad.
La mine se opreste leapsa. Nu dau mai departe. Spun stop pe verde nu ma mai joc.

De nevoie

2009-02-23T10:52:00.000+02:00

Niciodata nu am inteles prea bine de ce scriu pe blog. De ce vreau eu neaparat sa las alte persoane sa imi citeasca textele care sunt mai mult sau mai putin personale, in care imi dezbat frustrari sau bucurii, descriu intamplari prin care am trecut EU, si care nu sunt chiar asa de relevante pentru ceilalti. De ce e mai interesant sa scriu pe blog decat pe o foaie sau pe pc fara sa fie facut textul public. Grea intrebare, raspunsuri multe si proaste.

Sentimentul de importanta pe care mi-l atribui in momentul in care scriu un text public;

Ar mai fi aici si lauda de sine: povestesc vacantele mele, cu lux de amanunte ca sa ma laud

Pe principiul romanul s-a nascut poet, in fiecare dintre noi zace un mic scriitor (nu chiar Eminescu).

Motivatie? in momentul in care fac ceva public, tot timpul o sa ma intorc cu ceva, oarecum nou, impins de subconstientul care-mi spune intr-una: multi asteapta sa vada ce-ai mai facut, multi iti asteapta textele.

O initiativa buna.
Domnisoara Irina, impreuna cu domnisorul ei Alin, au facut un site de stiri in domeniul WEB si IT&C. Puteti vedea aici despre ce este vorba.
Iata oamenii cu initiativa, care si-au dat seama ca nu este neaparat nevoie sa ai un blog in care sa te lamentezi, sa scrii lucruri, stiind ca el/ea va citi, si o sa-si dea seama ca a gresit (neavand curajul sa ii expui in fata problema).
Puncte forte

Acces rapid la informatie
Aspect placut
Pareri avizate (nu se-apuca ei sa isi dea cu parerea. doar prezinta produse, solutii, etc)

Puncte slabe:

Scris in limba engleza ( nu toti cunosc limba engleza in termeni tehnici)

Pana acum cam atat. Dupa o analiza mai lunga, probabil ca vom gasi alte minusuri ale acestui site. Sunt sigur ca si cei doi si le vor nota si vor lua masuri sa impiedice aparitia lor.
Pana una alta, propun sa ii felicitam asa cum se cuvine pe cei doi, sa uitam de micul incident creat de blog-ul Irinei (ala cu rromii) si de commenturile de-acolo.
Acum in cor, va rog: De trei ori traiasca si o data ura!
Traiasca. Traiasca. Traiasca. (G)URA!!!

erea cazu' (sau gelozie, frustrare, idiotenie, prostire)

2009-02-09T14:53:00.000+02:00

Era un vers la un moment dat, al unei celebre piese hop-hip-hop: "Nu pot sa-nchid ochii la ce vad in jur, simt durerea baietasilor mei, lacrimile fratilor mei". Elocvent. Cat se poate de clar si de empatic, chiar si pentru un om care si-a petrecut viata "dupa blocuri" "pe ciordeala, pe mangleala". Ei bine, voi empatiza si eu cu EU-ul meu care sta si sufera-n tacere ca nu il bag in seama.
Sunt gelos. Sunt atat de gelos incat as fi in stare sa omor pe cineva doar pentru ca mi s-a parut ca a facut un pas mai mult decat trebuia. Sa ii cuprind capul respectivului cu palmele fierbande de manie si sa ii sucesc gatul ca unui pui de crevedia bolnav de prea mult timp de gripa aviara. Macar recunosc, si tot e un pas catre vindecare nu?
Cum se manifesta totusi aceasta gelozie? Ajung undeva unde ma simt chiar bine, si nu dupa mult timp, incep sa mi se para lucruri, sa las sentimentele cele mai pure sa navaleasca din subconstient (unde le-am inghesuit inchizand repede usa in urma lor) ca o hoarda de tatari insetati de sange nevinovat. Nu mai tin cont de faptul ca poate nu e momentul, de faptul ca unele lucruri, care mi-au dat de banuit, au avut loc acum o mie de ani, de nimic. Pur si simplu explodez intr-o ura nervoasa care ii cuprinde pe toti cei din jurul meu. Victime colaterale. Lucrez totusi, din greu, sa remediez aceste iesiri, si chiar cred ca sunt pe drumul cel bun.
Sunt atat de gelos, incat, cand se intampla si cel mai mic lucru, caruia o persoana normala, dupa 5 ani, nu i-ar mai oferi atata importanta, stau si il analizez din toate punctele de vedere. Exemplu: esti acolo. Da, bun. Atunci de ce nu se aude un vag ecou de sala goala, de ce nu se aud colegii care susotesc galagios pe langa tine?
Si totusi sunt ca voi. In fiecare dintre noi sta ascuns un monstrulet al geloziei. La mine e mai mare:). Incerc sa il omor cu sabia increderii si sa ii azvarl lesul in 4 orizonturi, sa se infrupte corbii din carnea si din ochii lui, iar eu sa fiu salvat si curatat pentru totdeauna.
Cate-odata imi vine pur si simplu sa ma prostesc. Si o fac, fara nici un fel de resentimente. Creierul incepe sa isi reduca dimensiunile, tot respectul de sine tinde sa dispara si pur si simplu prostesc. Fac tot ce imi vine in minte, ma declar idiot in gura mare, si ma port astfel incat toata lumea din jurul meu sa inteleaga treaba asta.
Sunt ca un om cu probleme mentale grave, care nu si-au gasit leac, si nu pot fi tratate nici prin terapie.
Pur si simplu idiotenia si prostia pun stapanire pe mine si nu mai am ce face. Nu conteaza ca imi dau seama, chiar si in acele momente, ca o sa ma simt foarte jenat fata de persoanele aflate atunci de fata. Nu pot face nimic. Cand sunt prost sunt pur si simplu prost, fara cale de iesire. Sper totusi ca de cele mai multe ori sunt amuzant si ca nu trebuie sa imi fac multe probleme pe tema asta.

Sa nu va mire

2009-01-14T17:54:00.000+02:00

Sa nu va mire ca la un moment dat o sa fiu eu ala care face pasul inapoi. O sa fiu eu persoana care nu o sa raspunda la telefon, sau o sa stea invisible pe mess. Sa nu va mire ca o sa am alta treaba sau ca o sa fiu prea ocupat sa ne vedem. Sa nu va mire ca la un moment dat singurele cuvinte pe care o sa vi le adresez o sa fie "Salut! La revedere! Buna ziua!"
Sa nu va mirati ca nu o sa mai fiu o persoana asa de "toleranta" si de "buna la suflet", "amuzanta" sau alte epitete cu care ma laudati acum.
Sa nu va mirati ca planurile de viitor o sa se schimbe, si ca poate o sa ramaneti pe undeva pe langa ele. Poate atunci o sa imi placa sa stau mai mult la munca, sau poate ca atunci o sa imi placa sa locuiesc singur. Poate nu o sa imi mai placa sa ma calmez si sa raman acolo, ci, dimpotriva, o sa ma ridic si o sa plec. Poate o sa imi placa sa merg la inot si o sa fiu nepasator la timpul liber pe care voi il aveti la dispozitie!!!
Sa nu va mirati niciodata de faptul ca cineva poate sa ti-o plateasca cu aceeasi moneda, chiar daca in prezent va tolereaza actiunile si e multumit cu starea asta. Totul se poate schimba intr-o clipa, si o sa va para rau.
Analizati un pic mai mult optiunile pe care le aveti, si dati-va seama care va sunt prioritatile. In momentul alegerii aveti grija sa va asumati responsabilitatea:
Sa nu va mire ce urmeaza!

La multi ani!

2009-01-05T11:37:00.000+02:00

A venit si iarna. A trecut si iarna. A fulguit, la munte a fost zapada, a ramas doar frigul. Am fost la serviciu, am fost in concediu, s-a dus si concediul, sunt inapoi la munca.

In prima zi am dormit pana pe la 12. Cand m-am trezit, pe acoperisul blocului de vizavi era un pic de gheata. M-am frecat bine la ochi: "Ma ce dracu, a nins?". Nu, nu a nins. Era doar foarte frig si gheata stapanea cam peste tot. Am mancat pe fuga, pentru ca iarasi am stat prea mult sub dus si am plecat.

Am ajuns la aeroport chiar cand ateriza avionul. Si-am asteptat, si-am asteptat...si-o vad pe vara-mea cu Michaelu' ei cu tot, stand la intrarea salii de asteptare. "De ce nu ai dat ma bip cand ai iesit de-acolo, ne cautam ca orbetii!!" P-aici ti-e drumul...Si p-aici ne-a fost. Din Otopeni pana in Militari/Gorjului (sectorul 6 pentru necunoscatori) - 2 ore si 47 de minute. Ne-am oprit la mine sa mancam si am plecat din nou. Pe autostrada, bezna. Farurile ma calauzeau deschizandu-mi, ascultatoare, calea.

Ajunsi in Pitesti, am facut un mic pitstop la bunica-mea, dupa care hop in centru la vara-mea acasa. S-a incropit o bauta mica, mi s-a mancat pachetul pus de maica-mea pentru drum si nu numai. Da' nu-i suparare, unde mananca unul, pot sa se uite mai multi.

A trecut noaptea, si am plecat inapoi. Ne-am vazut destul de rar pentru timpul pe care il aveam eu la dispozitie, dar oricum, multumitor.

Craciunul. Eu cu-ai mei si tu cu-ai tai... Speram ca in scurt timp sa se remedieze acest lucru :). Prima zi de Craciun=> A-GI-TA-TI-E, a venit Pitestiul peste noi. Bauturaaaaaaaa, mancareeeeeeee....de ce dracu am facut plimbarea aia pana la lacul Morii nici acum nu inteleg. What evaaaar!

A doua zi de Craciun. Costumat frumos, frumusel in mosul prea binecunoscut, am inceput sa impart cadourile. Si uite-asa s-au perindat pe genunchiul meu, de la mic la mare, toti. Si-au luat cadourile, au facut poze cu maimuta... hai inapoi la mancare si bautura ca nu mai tine.

Weekend, club. Frumos in Expirat. M-am simtit bine. Am dat 1 milion pe bautura, dar, la distractie se cunoaste.

Stai ca vine revelionul si nu avem nimic planificat. "Eu in club nu merg sub nici o forma. Daca boraste cineva pe mine, io-l bat. Ca nu ma duc sa dau noroc la ora 12 cu toti necunoscutii. mergem in club al'data." Si asa a fost.

In noaptea de revelion am ajuns acasa la Irina. Dar cum am ajuns. Pai cu masina prietenei lui Motanu', Elena. Simpatica fata, cam agitata si isterica, dar asta se poate pune in seama varstei (da, adica e copil), insa sub nici o forma bun sofer. Pe drum mi-am promis ca daca ajung intreg acolo, nu ma voi mai imbata niciodata. Am ajuns intreg, si m-am imbatat (nu chiar asa de rau, dar oricum, o stare de caldura interioara oferita cu bunatate de aburii alcoolului ce-mi adiau prin cap, fara stari de greata sau alte alea).

Am cantat la chitara pe la vreo 1 asa (cand s-a cam dus dracu toata petrecerea din punct de vedere dansant, nu ca pana atunci ar fi fost vreun bal). Am facut caraoke (pana s-a ajuns la o melodie mai hard asa, si s-a taiat chefu'.

Ce sa facem...MIIIIIIIIM. Si uite-asa am jucat noi mim juma din noaptea de revelion. Hai carelu ca s-a spart bairamu'. Pe la un 7-8 am luat un taxi si ne-am plecat fiecare pe la casele sale. Te-am lasat pe tine si am luat-o pe jos, cu subwooferul in spate si cu boxele-ntr-o punga. Am dat vreo 3 ocoale scolii pentru ca strada mea era pazita la toate intrarile de vreo 10-15 caini, turbati de galagia pocnitoare de peste noapte. Pana la urma, cu curaj si multa atentie, am trecut pe langa ei (putin latrat si hartuit). Am tras draperiile, m-am intins in pat si nani, nani puiu mamii.

Zilele urmatoare au trecut de parca n-ar fi fost. Mi-am pus Vista pe desktop (si merge super bine). Am castigat la Canasta, si mi-am plans un pic in pumnisori plecarea ta, de care, daca tu nu esti sigura, eu sunt! Un an trece repede, so make the best of it kid.

Iata-ma inapoi in birou, cu colegi si cu colege, cu laptopuri si telefoane, cu mail-uri, facturi si scrisori. Faza cea mai tare e ca am intrat pe geam ca sa descuiem usa si am schimbat clanta cu butuc cu tot de data asta.

Una peste alta, vacanta a fost minunata, m-am odihnit atat cat trebuia (desi nu sunt sigur exact cat trebuia ca mi-e un somn de mor), am mancat si am baut (dar degeaba, ca nu m-am ingrasat), m-am distrat si am stat cu tine.

La multi ani!

Hai ca se poate!

2008-11-18T14:31:00.001+02:00

Sunt unele zile cand ma trezesc dimineata si totul pare ca o sa mearga de minune: "aaa, what a fine day for science" ca sa spun asa. Sunt vesel, iar dupa o noapte de somn, simt ca am uitat de toate problemele aparute pe parcursul zilei care tocmai a trecut. Si ma intind, multumit de inceputul unei noi zile si a unor noi oportunitati.

Totusi, exista oameni pe care ii intalnim pe parcursul vietii noastre, care parca sunt meniti sa strice buna dispozitie.

Din firea mea sunt o persoana destul de prietenoasa si cu un grad marit de acceptanta al firilor altora. Totusi, cate-odata asa se intampla, ca in drumul meu, ajung sa cunosc niste oameni care imi provoaca nici mai mult, nici mai putin decat RE-PUL-SI-E!

Ca sa va explic mai bine ce vreau sa spun cu asta voi lua un caz separat pe care il vom folosi drept model. Persoana in cauza se va numi X, pentru a nu-I crea neplaceri sau neajunsuri de orice fel.

Acum un an, pe la sfarsitul lui decembrie, inceputul lui ianuarie, viata mea a luat-o pe un anumit drum si am ajuns undeva (nu e cazul sa dau mai multe detalii ca probabil unii se vor simti lezati). Aici, pe langa alte persoane de treaba, pe care cu timpul am ajuns sa le indragesc, am facut cunostinta si cu persoana X.

Par rar, fizionomie: rotunjor, cu fata plina si sanatoasa, totusi avand ceva ce aminteste de animalul cunoscut tuturor sub numele de porc. La inceput mi s-a parut o persoana foarte de treaba, inteligenta, cu simtul umorului si alte multe calitati. Pe parcursul acestui an, am ajuns sa imi schimb anumite pareri vizavi de aceasta persoana X.

Este inteligent. Nu voi pune niciodata aceasta calitate a stimabilului X la indoiala. Totusi, este o persoana cat se poate de frustrata si cateodata da dovada de un comportament cat se poate de infantil. Nu stiu daca scopul lui in viata este acela de a-i stresa pe cei din jur, dar reuseste, fie ca vrea, fie ca nu.

De fiecare data cand ma intalnesc cu X, simt cum devin mai nervos, cum simturile mi se incordeaza la maxim si sunt atent la fiecare miscare pe care o fac, ca nu cumva sa calc stramb. Si nu sunt singurul caruia i se intampla. Probabil ca firea schimbatoare a lui X, si puterea pe care o detine intr-o oarecare masura asupra destinelor noastre ne face sa fim alerti.

De ce frustrat? Pai hai doar sa zicem ca la un moment dat eram in locul A si el a simtit nevoia sa loveasca pe cineva. A ales la intamplare o persoana Z si s-a luat cu ea la bataie. Avand in vedere varsta lui X: putin trecut de 30 de ani, lucrul acesta ma lasa rece. Asa ar proceda orice copil de pana in 12 ani, dar in nici un caz un om matur, cu inteligenta undeva peste medie, care se doreste respectat de cei din jur.

De ce infantil? Sa spunem doar ca majoritatea glumelor sale ar fi potrivite din clasa a 2-a pana maxim intr-a 8-a.

Nu cred ca am acoperit nici 1% din descrierea pe care ar fi trebuit sa i-o fac stimabilului X, pentru ca voi, cititorii sa va puteti da seama de caracterul lui. Se prea poate ca, pentru altii, acest 1% sa fie de ajuns, datorita faptului ca si ei la randul lor cunosc astfel de persoane.

Ca sa nu mai lungim vorba, sincer sa fiu, ma rog in fiecare dimineata sa nu ma intalnesc cu X in ziua respectiva. Niciodata nu se intampla. Lucru destul de logic.

Dar nu sunt nemultumit. Ma bucur ca momentan am rezolvat oarecum problemele pe care le aveam in general, si, sincer, am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa ma las coplesit de persoane de genul celei descrise mai sus.

Sleepin' like a baby

2008-11-17T10:30:00.000+02:00

Un weekend minunat. De asta am avut eu parte incepand de vineri si pana ieri seara (duminica that is).
Vineri am plecat de la birou pe la ora 18:00. Am stat intr-o scoala de la Eroilor pana pe la 20:00, de unde am plecat si am luat-o pe ea. Am fost in carul cu bere (unde am baut o bere si am mancat 5 mici cu cartofi asa zis prajiti - erau copti -). Veselie amestecata cu plictiseala, dar o stare in general mai degraba buna decat proasta. Ajuns acasa, am stat degeaba, m-am uitat la un film, si am adormit pe la orele 2, sau undeva acolo. Este atat de departe de mine ziua de vineri incat nu prea mai stiu ce s-a intamplat cu adevarat. Sambata am facut ochi pe la 12:00-12:30. 10 ore de somn. OAU! Nu am mai dormit atat de mult de cand ma stiu.
Asta urma sa fie numai inceputul.
Sambata am simtit oarecum ca o iau razna. Nu am facut nimic pana pe la ora 9 jumate, cand m-am dus din nou in oras cu ea. Am fost in Cafeneaua Actorilor, unde am mancat o pizza si am baut un Salitos Mojito. Pentru inceput, am fost destul de incordat, poate chiar putin nervos. Pe parcurs totusi, mi-a trecut. Ajuns acasa, am mai stat putin la televizor, si am adormit impreuna pe la miezul noptii.
Duminica? Pai duminica ne-am trezit pe la 12:30 (12 ore de somn...IN-CRE-DI-BIL). Si nu numai atat, dar am si lenevit in pat pana pe la 13:00. De-acolo am plecat direct la targul de ciocolata (pe la Romexpo), unde ingramadeala si multimea (as putea spune usor acceptabile; totusi, prea putin ca sa fiu relaxat), mi-au dat o stare de nervozitate cumplita. Bineinteles ca tot ce s-a lipit de mana mea a fost o sticla cu vin. Deci eu am fost la targul de ciocolata ca sa imi iau vin.
Despre targul mentionat mai sus:
In primul rand a fost mult mai mic decat cel de anul trecut. Pe de alta parte, produsele scoase la vanzare anul asta, au fost, in opinia mea, mult mai ieftine. Totusi, un targ de ciocolata la care, din 11 standuri, doar 4 sunt pentru vanzare de ciocolata, cred ca nu isi merita numele. Unul era cu vin, altul cu prajituri, 2 de cafea, 1 de miere, unul cu haine, unul cu ibrice. Nu-s mult de spus. Copii lasati de izbeliste pe o scena amenajata pentru diferite spectacole, doua perechi de dansatori care se invarteau cu greu in ritmuri de vals printre gura-casca adunati sa-i vada, galagie si oameni cat se poate de nepoliticosi (reprezentativi pentru orasul in care locuiesc de 23 de ani)
Dupa o ora, deci pe la 14:30 am plecat. Am lasat-o pe ea acasa, iar eu m-am dus la mine. Am mancat, si, din nou, la fel ca in ziua precedenta, mi-am pierdut ziua uitandu-ma la tv, sau la filme. Cat se poate de relaxant as putea spune.
Mai pe seara am jucat un remi cu ai mei parinti dragi si scumpi.
Pe la ora 21:30 m-am intins in pat si am adormit ca un copil. Azi m-am trezit pe la 7 jumate, dar am mai stat in pat pana pe la 8. Dupa care, traseul binecunoscut inspre birou.

Cum ar spune cineva: "Deci, Da!" M-am odihnit super mult weekendul asta, si totusi somnul inca incearca sa puna stapanire pe mine.
Totusi, ma simt mult mai bine decat de obicei, sunt mult mai vesel si totodata mult mai agitat. Cred ca o sa incerc mai des treaba asta cu dormitul, sa vad si eu cum e (dupa aproape un an jumate de dormit 3, maxim 4 ore pe noapte, cred ca imi pot permite sa iau o vacanta de dormit nu?).

Neamul celor care nu cuvanta

2008-11-14T14:28:00.000+02:00

Pamant: The final frontier. O planeta frumoasa, cu apa, aer, plante si animale pasnice.

Totusi, raul salasluieste printre noi. Nu, nu va ganditi la armate, la demoni sau la Binladen (nu ma intereseaza daca este sau nu scris corect). Sa nici nu va treaca prin cap sa faceti greseala asta!!!

Imaginati-va ceva frumos, ceva pur, ceva fara de pacat, ceva care este simbolic pentru pace, nonagresivitate, semn de bun augur pentru multi dintre noi, chiar din cele mai vechi timpuri (vezi NOE, partea de final).

Nu v-ati dat seama inca despre ce este vorba?!?

Atunci lasati-ma sa va dezvalui cel mai mare secret al lumii, poate chiar al universului. Raul la care ma refer, si care este cel mai rau rau posibil vine printre noi sub infatisarea....PORUMBEILOR!!! Credeti ca glumesc? Nici o sansa!

Aceste "animale zburatoare" mici si dragute nu sunt deloc ceea ce par. Defapt, fiecare porumbel este un extraterestru. Cum asa? Pai in primul rand poate zbura. In al doilea rand, ati ascultat vreodata cum comunica intre ei? Ce sunete folosesc? Cea mai mare dovada asta este, sunetul scos de porumbei.
Ce vor ei de la noi? Simplu: TAKE OVER THE WORLD AND SEND THE HUMAN KIND INTO SLAVERY! Si care-i cea mai buna solutie de a prosti un om? La mintea cocosului: prefa-te bland, inofensiv, cu alte cuvinte fa-te frate cu dracu pana treci puntea.
Si iata ca de secole intregi, porumbeii ne fac pe plac si ne sunt simpatici.

Acum o sa ma intrebati de ce nu au facut nici o miscare pana acum? Va asigur ca au facut! Au facut, fac si vor face in continuare pana cand planul lor va reusi.
Toata lumea stie ca orice vietuitoare are nevoie de a scapa de fecale. Ei bine, porumbeii, nu fac asta. Gainatul lor este numai o simulare. Defapt, ceea ce noi numim rahat de porumbel este o arma biologica ultraavansata si ultrasecreta.
De ce credeti voi ca toti porumbeii incearca sa se cace pe noi, si pe bunurile noastre? Raspunsul este in fata voastra!!! In momentul in care gainatul ajunge pe capul unui om, patrunde prin porii pielii unde secreta o substanta care ne transforma in sclavi. Daca acest lucru se observa, ei isi vor face cuib fix pe tartacuta noastra. Noi vom fi atunci un fel de unelte sau vehicule pentru ei, iar mai sus amintitii isi vor face mendrele cu noi.

Sunt sigur ca ne vor lasa totusi momentele de intimitate, pentru a avea tot timpul vehicule proaspete. Totusi, inca de la nastere, doctorul care asista aceasta minune, va unge noul nascut cu gainat (subjugarea va fi in acel moment completa si totala).

Va spun deci: Luati-va armele! Strangeti randurile! Nu va lasati prostiti de aceste "fiare sub acoperire"

Luptati impotriva extraterestrilor!!!!

Lene

2008-11-14T11:11:00.000+02:00

Lenea este o stare de spirit care ma caracterizeaza. Faptul ca sunt lenes, este un adevar general acceptat de toata lumea (inclusiv de mine). Asta nu inseamna ca daca am ceva de facut nu fac. In majoritatea cazurilor termin chiar repede ce am de facut, pentru ca mai apoi sa pot lenevi in voie. Totusi, sincer sa fiu, daca lucrul pe care trebuie sa il fac nu este urgent si poate fi amanat, mai mult ca sigur ca voi profita de ocazie si voi lasa pana aproape de ultima clipa.

Si daca tot va spuneam despre cat de lenes sunt, haideti sa va si explic.

In fiecare dimineata ma trezesc cat se poate de fericit, amuzat si cretin, cu chef de distractie sau alte activitati. Totusi, undeva pe drumul de acasa pana la birou (daca e in timpul saptamanii), sau la jumatate de ora dupa ce ajung acolo, brusc mi se face lene. Fac cafea, beau cafea, ma joc un pic triburile. Si uite asa s-a dus o ora. Mai dau vreo 2-3 mailuri, inca vreo 3-4 telefoane. Si lenea persista. Sta cuminte cuibarita in sufletelul meu, fericita de caldura cu care o primesc.

Sper ca ati inteles ca nu ma plang ca mi-e lene, in fiecare zi aproape. (Sa fie oare cronic?) Doamne fereste sa spun asemenea aberatii. Chiar imi place starea asta, si m-am obisnuit cu ea, asa cum s-a obisnuit si ea cu mine. Ma face sa fiu relaxat, linistit, glumet, etc. E genul ala de lene care scoate ce e mai bun din oameni.

Totusi cate-odata mi se intampla sa ma plictiseasca atata lene. Stiti cum e cand aveti un lucru care va place, si il purtati zi de zi, pana cand va plictisiti de el, nu? Ei bine asa mi se intampla si mie. Ce-i drept, nu se intampla foarte des. In momentele respective am o stare destul de dubioasa. Adica incerc sa scap de lene, sa o dau jos de pe mine ca pe o scama. Bineinteles, ca ea, bine infipta acolo, nu isi doreste lucrul asta, si se prinde de mine strangandu-ma cu putere. Ei bine, in momentul ala inima mi se rupe in doua, ca in povestirea "Puiul", pentru ca jumatate din sufletul meu incearca sa ramana cu lenea si cealalta jumatate sa plece cu partea mea sanatoasa (aia care vrea sa lucreze, sa fie activa). Si-atunci, vazand ca nu reusesc sa scap de ea, sufletul mi se strange, inima mi se face cat un purice, si ma simt atat de prost pentru ca nu reusesc sa ma descotorosesc de ceva care nu imi mai place, desi imi este atat de drag in restul timpului. E bine ca starea asta trece repede, pentru ca lenea ma imbie si ma atrage cu vrajile ei, pe caile ei necunoscute.

Si acum imi e lene. Mi-e lene sa va mai povestesc despre cat de lenes sunt sau despre cat de lene imi e asa ca va salut cu caldura si va las sa cititi lucruri mai interesante.

Se intampla lucruri triste

2008-11-13T16:11:00.000+02:00

In fiecare zi am ocazia sa ies cel putin o data din biroul in care imi storc creierii timp de 8 ore. Motivul e simplu: ma duc pana la piata sa imi iau ceva, sau ma duc pana la "Baba" (magazinul de langa firma a carei patroana si vanzatoare este o femeie putin trecuta de 60 de ani, vorbareata si simpatica, desi destul de iute la manie). Si cu fiecare dintre ocaziile astea, raman pe zi ce trece din ce in ce mai uimit. De ce? Pentru ca pe langa mine, in drumul meu, trec numai oameni suparati, ale caror greutati li se pot citi in ridurile adanci, sapate de probleme sau neajunsuri pe chipurile lor posomorate.

M-am saturat sa vad oameni din astia. Pur si simplu mi se face mila si frica. Mila! Nu stiu daca e folosit corect aici, dar nu am gasit un cuvant mai bun. Si frica. Da! Frica. Poate mai mult de-atat, groaza chiar, pentru ca simt cum devin unul dintre ei. Simt ca incep sa merg mai aplecat ca inainte, ca nu mai zambesc si nu mai glumesc cu insotitorul meu.

De ce mi se intampla asta? De ce devin unul dintre ei? Mai mult ca sigur nu se intampla numai din cauza ca ii vad. Nu! Totul are loc in mintea mea. Devin si eu ca ei pentru ca pur si simplu las problemele sa ma ajunga din urma si sa mi se urce in spate ca niste lenesi obezi. Totusi ce as putea face cand omuletul din capul meu a inceput sa imi spuna: "It's no longer a game kid. We're talking about money here, big money; and you fucked it up, dude!" (nu am inteles niciodata de ce omuletul din capul meu vorbeste mereu in engleza). Cum as putea sa raman acelasi cand mesajul se repeta in fiecare zi. Si mai ales noaptea, in somn!

Dar nu ma voi lasa fara lupta. Nu voi ajunge asa. O sa ma scutur de toate problemele si supararile, si o sa fiu din nou vesel. "Nobody can take you down, unless you let them to!". Cata dreptate ai omuletule, cata dreptate. Toata lumea are dreptul la cel putin o sansa, iar eu nu am avut-o inca. My chance is still to come.

And then there was silence

2008-10-27T17:14:00.000+02:00

Say your prayers/in the night/..."Enter Sandman. Cine dracu ma suna?". Alo da! A! Salut. Da! Bip, tasta rosie opreste conversatia.
Imi intind mana dupa pachetul de tigari. Se aude sunetul tigarii harjaindu-si iesirea din pachet. Piatra scapara mici scantei asupra gazului si focul imi aprinde tigara care sfaraie de placere ca o starleta in momentul culminant al scenei pornografice. Imi arunc picioarele din pat. "ce rece e cacatu asta de linoleu'!". Culeg hainele de pe jos si incep sa ma imbrac mutand tigara din gura in mana, apoi in cealalta mana, apoi iar in gura. Scrumul cade si se imprastie pe jos. "Unde dracu am pus scrumiera aia?!" Plin de nervi mai scrumez o data tot pe podeaua atat de goala fara covor.

Lumina monitorului orbeste bezna ce dainuie in camera. Un chat scurt via messenger. Monitorul flicare de 2 ori si se inchide. "tre' sa schimb sursa ca-i pe duca". ma incalt, trag haina pe mine si ies trantind usa. "tot timpu' e-ntuneric pe scara asta. m-am saturat." Astept liftu' vreo 5 minute si incep sa cobor pe scari. Treptele rasuna sub avalansa bocancilor mei.

Aerul rece imi biciuie fata. Ploua marunt. "in sfarsit a venit toamna". Ridic cat pot de mult guleru', bag mainile in buzunare si-i dau cu praf de mers.

Biiiip. Da ba sunt jos de 5 minute. Ce dracu faci de dureaza atat. tit tit tit - ton ocupat. Usa de la scara se tranteste metalic. Hai frate, ce-a durat atat?!? M-am cacat ba!

Ploaie, sunet de pasi alerti pe asfaltul ud si rece. Drumul principal e mult mai aglomerat la ora asta decat in alte seri. Intram la metrou. Caldura si o asteptare de 10 minute ne intampina cu bratele deschise, ca pe doi copii ai nimanui. "metrou-i casa tuturor". Usile fasaie, tabla paraie, boxele partaie din cand in cand o voce sictirita care ragaie numele statiei ce urmeaza si faptul ca se inchid usile. Sina incepe sa urle ca un lup calcat de tren. Infernul la 2 metri sub pamant.
Prrrr.. urmeaza statia prrr izvor cu peronu pe prrrr partea aaaaaaaa...dreapta prrrr.

Imi inchid haina, imi scot o tigara si o asez in echilibru perfect intre buze. Frigul ma trezeste din nou la realitate. Flacara se zbate cu disperare sa nu moara fara sa-si faca datoria. Tigara fumega si bricheta e inapoi in buzunar.

Dupa 5 minute de tacere ajungem. 10 lei intrarea si da ghiozdanu' ala sa vad ce-ai in el. ia frate! bine! intra!

Hai sa materializam cacaturile astea 2. tequila sau maclaz d-ala? tequila ba, ej nebun!? bine. hai norc si pan la fund!
da si mie 2 ursus te rog io. mersi. mai mari nu-s? bine...ok! 0,33 atunci.

hai la Iosif sa lasam hainele. e coada frate. da o tigara.

Fum! Bautura! Muzica!Lume! Galagie! Imbulzeala! Tipete! Haos! tre sa ne imbatam repede ca se pare ca am ratat startu! tine minte frate banii de taxi ca altfel ne boram pe jos pana acasa. bine ba sunt pusi de-o parte.

Dau din coate, sar ca toti dementii care ma inconjoara, fac schimb de transpiratie cu o cucoana plinuta ce se uita la mine zambind. Trec pe langa ea fara sa ii adresez nici macar o basina. aaaa! ce faci coaieeeeee!?! si tu aici? ce dracu' cauti tu aici?! caut pe dracu sa ma ia. tu? nu stiam ca vii pe-aici coaieee! mai lasa-ma cu coaiele tale. mai bine bea.

Imi continui asediul barului. cata frunza cata iarba ar fi vrut cu totii sa fumeze da' nu avea nimeni nimic. tot bere la 0,33 cu 6 lei tre sa bem.

Ma avant in dansul frenetic al agitatiei generale. ba e deja 2. cand dracu s-a dus timpu? nuj, hai sa ne caram ca ma bate aia mica daca nu ajung la 2 jumate acasa. Bine ma hai sa mergem.

buna ziua, pana in militari la gorjului ne duceti? da flacai, urcati. da sa stiti ca e noapte. "Ce dracu mai conteaza ce e! Tu mergi in ma-ta in militari si taci din gura." mda, buna seara atunci. la gorjului acolo la piata.

Motorul toarce linistit si muzica zbiara in surdina diverse versuri. Bip pe strada crrrr in cate minute? Crrrr, birp 5 minucrrrrbip. 20 lei. multumesc. seara buna "pe ma-ta de tepar hot".
Bine ba, hai norc. mai da si tu o tigara trai-ti-ar. ia ba, da maine sa ai tu. hai pa

Click cheia isi fructifica intoarcerea de 90 de grade prin descuierea usii. Lemnul din lift zbarnaie si caraie de zici ca sta sa cada. "locuiesc intr-un cavou de 9 etaje si 5 scari". Descui usa de la apartament, ma descalt, imi las hainele undeva pe jos si ma arunc in pat. Pornesc monitoru' si dau drumu la tv.
"ce seara de cacat!"

Coffee and cigarettes

2008-10-20T14:24:00.000+03:00

Stau aici. Aici pe scaun. Pe scaun in fata calculatorului. In fata calculatorului din birou.
In birou e lumina rece de neon, nu ca afara. Afara e soare. Soare cu dinti ca sa fiu mai exact. Mai exact arata superb dar e destul de racoare. E destul de racoare pentru ca adie un vant rece de toamna.
Toamna e un anotimp cat se poate de frumos, cu frunze galbene, rosii, verzi, mov, cu copaci in curs de dezbracare, cu mirosuri fine de natura, cu tot felul de fructe si bauturi sezoniere.
Bauturile nu fac nimic altceva decat sa implineasca cu succes starea de spirit. Starea de spirit se modifica rapid, cand veselie de neinteles cand melancolie amara. Amar e gustul pe care il simt in acest moment, gandindu-ma ca saptamana asta este ziua mea. De ziua mea o sa fac o petrecere. Petrecerea va fi, sper, una cat se poate de reusita, cu prieteni multi, muzica buna si distractie din plin. Din plin este si timpul pana la momentul cu pricina. Caut pricina oricarui lucru pe care il fac uitandu-ma cu jind pe fereastra. Fereastra da in curte afara. Afara e lumina calda nu ca in birou. In birou unde stau in fata calculatorului. In fata calculatorului pe un scaun aproape rupt aici. Aici stau.

Here i go again

2008-10-03T12:14:00.001+03:00

Nu stiu cum se intampla cate-odata, dar parca mi se umfla taratea-n mine si mi se urca sangele la cap. Rezultatul este unul simplu: nu mai gandesc. Si ce se intampla atunci? Pai atunci ma apuc sa fac tot felul de lucruri irationale si asta nu e bine. Poate ar trebui sa iau niste calciu sau ceva de genu, poate niste untura de peste asa cum mancam cand eram copil.

Ce este cel mai naspa? Pai cel mai naspa e ca treaba asta se intampla exact atunci cand nu trebuie. Poate ca Murphy a sarit peste legea asta ("Cand vrei sa faci ceva bine, sau totul pare a lua o intorsatura placuta, ceva se intampla si se duce dracu totu") sau poate exista si nu stiu eu de ea.

Vorba lunga, saracia omului. Nu pot decat sa imi fac autocritica si sa imi dau seama exact ce este in neregula cu comportamentul meu cel de toate zilele. Si, hmmm, asta nu inseamna ca vreau sa ma schimb, sau sa renunt la lucruri, ci inseamna ca vreau sa imi dau seama de lucruri pe care eu nu le accept altor persoane, si totusi, persoana-mi fizica si juridica le practica cu cea mai mare nonsalanta si inconstienta.

So my dearest, i'm not changing because of you. I'm changing because of me. Si crede-ma, schimbarea nu va fi mare :D, pentru ca totusi nu sunt asa de multe de schimbat...sper. Astept raportul autocriticii :)).

Wake me up

2008-10-02T13:15:00.000+03:00

Ptiuuu! M-am plictisit complect. Si asta asa, dintr-o data si fara nici o legatura cu nimeni sau nimic care candva mi s-ar fi parut destul de amuzant.

Parca si statu tarziu la beri si la discutii prafuite cu prieteni de cand lumea nu aduce o satisfactie la fel de mare ca mai acum cativa ani. Calculatoare, masini, mai nou si cateva biciclete, cad in discutie, se ridica si pleaca si mai cad inca o data, si se rotesc la nesfarsit, ca niste vulturi beti care se mai opresc din cand in cand pe-o stanca pentru un refill de alcol. Nu tu un ce mai facem ca sa fie amuzant, nu tu un hai sa dam o petrecere sau hai dracu in expirat nu o mai arde acasa la mamica. Nimic nou si destul de nasol din punctul asta de vedere.

Pe ea nu am mai vazut-o de ceva vreme. Ruptura nu a fost totala. Am mai vorbit la telefon, dar parca nu e acelasi lucru. Mi-e dor sa stau o zi intreaga in camera, si sa mananc in pat sau sa bag in mine dulceata direct din borcan in cel mai lenes si barbar stil posibil. Soarele sa intre in camera si sa ne incalzeasca, in timp ce fumul tigarii isi gaseste scaparea pe fereastra deschisa. Ea sa se joace la calculator, sau sa stam impreuna unul langa altul si sa ne uitam la un film. Sa pierdem o zi, o zi intreaga nefacand nimic cu adevarat important.

Sambata trebuie sa imi mut mobila prin casa, pentru ca in sfarsit se muta ai mei de-acasa. Adica imi ramane mie un apartament cu 3 camere, pe care, din cand in cand, o sa il impart cu sora mea (iar asta se va intampla foarte rar, va asigur). Asa ca sambata o sa am ce face. Poate chiar si duminica, pentru ca daca mut alea de colo colo, macar sa fac si o curatenie ca la carte.

Dupa aia o astept. O astept sa vina si sa piarda noptile cu mine. Sa nu dormim decat 2-3 ore pe noapte si sa ne trezim obositi dar bine dispusi. Si va atepti si pe voi, ceilalti, sa bem, sa facem o retea, sa jucam o canasta sau wist, sa ne imbatam si sa cantam la chitara, sau sa punem melodii vechi si sa radem ca idiotii.

Astept sa se deschida expiratul maine, si sa merg sa ma inghesui ca vita in cireada, sa dau din coate in stanga si in dreapta, sa ma fac praf si sa cad pe scari, sau sa nu pot sa beau si sa ma umplu de nervi. Astept sa merg la munte si sa fie o mare petrecere, sa ii fac ochi dulci unei domnisoare nou intrata in grupul nostru, iar apoi sa dorm linistit alaturi de persoana la care tin cu adevarat. Astept ca veselia si bucuria cu care traiesc fiecare clipa sa ma rasplateasca.

Acum plec in pauza de masa. O sa imi fac cinste cu o bere pentru a sarbatori aceasta zi minunata. Va urez si voua sa faceti acelasi lucru.
Saliu!

Prajit

2008-09-09T12:19:00.001+03:00

2 saptamani de concediu! Da, da! DOUA! Una dupa alta. Nici mie nu mi-a venit sa cred la inceput. Eram debusolat. Pur si simplu nu stiam ce sa fac, de unde sa incep sa stau degeaba. Pur si simplu eram pierdut in timpul liber care imi fusese acordat.
Am fost ajutat sa scap de starea asta relativ repede. Dupa o zi de stat in Bucuresti, am fost invitat la mare, asa ca grijile mele au luat sfarsit.
Am plecat vineri dimineata in jurul orei 6. Drumul, mult mai aglomerat decat imi inchipuisem eu ca va fi, a durat ceva mai putin decat ma asteptam eu ca va dura.
Elicopterul militiei statesti ne veghea de undeva de sus, cu radarul pornit. 3 masini oprite pentru viteza. Ciudat de putine, dar, caile politiei romane sunt necunoscute.
Am ajuns, ne-am cazat.
Am dormit 3 persoane in camera. Eu, ea si inca un prieten al ei. Concluzie?!: nu calcati pe cutiile de cola!
In fine, partea cu dormitul nu a fost una dintre griji, pentru ca oricum am dormit relativ putin.
Plaja, apa cu alge (eu vomit daca simt miros de alge) so no bath for me si multa, multa bere!

Totul se petrecea intr-un ritm ametitor. Nici nu mai stiu exact tot ce s-a intamplat, dar asta se intampla si din cauza saptamanii numarul 2, asupra careia vom reveni.

Concluzie trasa dupa acest sejur minunat de 3 zile: am fumat, am baut si am stat degeaba... cred ca asta inseamna concediu nu?!

Am mers mai apoi pe Transfagarasan.
Plecarea a avut loc miercuri tot pe la 6.
Tot ce pot sa spun este ca daca aveti de folosit acest drum sa o faceti cu incredere. Soseaua buna, peisajul foarte frumos.
Am stat o noapte la cabana Vidraru. Simpatic respectivul loc, insa nici acolo nu scapi de oameni care asculta manele cu boxele la maxim, imbracati cu haine stralucitoare, lanturi de aur (de prost gust), degete ca niste carnaciori pline de inele hidoase, si pantofi cu bot de rata, putin intors in sus, lacuiti pentru a oferi o imagine grotesca dusa la extrem.

Ne-am trezit de dimineata si am plecat in Sibiu. Am mancat ceva, si, la insistentele mele am plecat in Sinaia.
E frumos Sibiul, si da, ai dreptate, la un moment dat o sa il vizitam asa cum trebuie.
In Sinaia am lenevit toata ziua. Am urcat la Babele si am coborat. In rest, bere, table si TV.
OAU!

Am ajuns in Bucuresti din nou. Inca o saptamana! Incredibil de mult timp. Parca imi doream asa un pic sa ma duc la birou, dar am decis ca este mai bine pentru NEsanatatea mea fizica si psihica sa mai stau o sapt acasa.

Ei bine, aceasta saptamana m-a prajit pur si simplu.
Am baut o gramada de bere in fiecare zi si nu doar atat. Am mai facut si alte lucruri pe care nu as dori sa le scriu aici, pentru a nu supara pe cineva, sau, si mai rau, sa ma trezesc cu stimabilii oameni ai legii pe la usa mea cea subreda.

Am dormit sau nu am dormit, am baut cu certitudine. Pana azi nu mai bausem apa. Lichidul ce imi curgea pe gat era bere, sau oricum o licoare care continea alcool intr-o cantitate suficienta, sau Nestea de piersica (bun sucul asta) foarte rar.

Si cel mai important lucru, m-am plimbat din spital in spital. Ea s-a operat la genunchi, iar eu am fost sa o vad. Pe de alta parte, am o prietena care tocmai a nascut un baietel. Ma folosesc de aceasta ocazie pentru a le ura multa sanatate, sa creasca mare, frumos si inteligent.

Si uite-asa mi-am petrecut minunatul concediu de 2 saptamani.
Sexy nu???

Vacanta placuta in continuare!

Despre mine!

2008-08-18T11:16:00.000+03:00

"Dan a murit la un moment dat si a renascut in 2008" (citat adaptat).
Hello me, meet the real me!!!
IUBESC sa beau bere la bancute in fata blocului. Imi place sa ma imbat!
Imi place sa fumez (nu intotdeauna tutun).
Imi place sa o ard aiurea.
Am inclinatie spre sporturi periculoase, dar asta inseamna ca pot sa le fac fara sa ma lovesc!
Imi place sa imi rup capu'!!!
Imi place sa ii fac pe toti cei din juru' meu fericiti si sa ii ajut fie ca imi sunt cei mai buni prieteni sau doar niste cunostinte indepartate si nu imi place sa cer ajutorul.
NU inteleg de ce niciodata lumea nu e multumita.
SUNT una dintre cele mai cheltuitoare persoane, pentru ca ma doare-n cot de bani: "frate, iti iau banii in pula, ca nu am buzunare" (citat).
Am trairi contradictorii. Adica uneori imi place sa fac ceva, alteori nu suport sa fac treaba ai.
Sunt o persoana oarecum inculta, pentru ca nu citesc la fel de mult ca altii.
Cunosc chinul si umilinta. Stiu cum e sa fii considerat un terminat.
M-am saturat sa fiu mereu persoana acuzata de rascolirea cacatului.
M-am saturat sa nu fiu apreciat pentru ce fac.
Mi s-a cam aplecat sa fiu persoana care tace si inghite. M-am saturat sa las de la mine.
VREAU sa fiu si eu cel mai important si sa mi se sufle-n fund.
M-am saturat sa nu fac ce imi doresc pentru a nu ii jigni pe altii.
Sunt asa cum sunt si cred ca pot fi mandru de asta. Nu merg pe principiul ca cine ma place, ma place asa cum sunt dar m-am saturat sa ma schimb. M-am saturat sa ma mint pe mine incercand sa fiu altfel.
Ma vezi, ma cunosti si ma simti. Sunt eu, cu bune si cu rele.
Sunt tot ce ma reprezinta: mirosul de bere si de tutun care-mi acopera hainele; faptul ca incerc sa fiu acolo pentru toata lumea, sa ajut.
Pot fi mai mult si ma straduiesc sa fiu mai bun. Dar hai sa pastram totusi stilul.

Plata amenda autorutiere

2008-08-11T16:26:00.001+03:00

Dragii mei concetateni,
Va urez multa sanatate, fericire si bunastare, dar, in special va urez sa va fereasca sfantu' de institutiile statului.
Dupa multe, multe peripetii si aventuri La si Cu minunata institutie Posta Romana, iata ca dam peste alte institutii "statesti" care ne mananca zilele.

Haideti sa o luam pe calea cea lunga catre subiect. Lucrurile stau astfel.

Doua saptamani am locuit impreuna cu prietena mea. A fost cat se poate de frumos. Am stat pana tarziu, am povestit, ne-am pieptanat parul unul altuia, ne-am uitat la filme, ne-am jucat diablo, am plimbat catelu si am hranit pisica, NU am schimbat apa la pesti, am fost la Cora si am facut cumparaturile impreuna, am gatit (cand eu cand ea; am auzit pe cineva care abia astepta sa gateasca impreuna cu prietenul. DE CE? Care-i farmecul? Ce-mi scapa?), am facut dus, m-am spalat pe dinti, am dormit si am mers la serviciu; ba chiar am ajuns si un weekend la munte. Succint nu? :)

Si iata ca a venit momentul despartirii. Sambata seara primesc un telefon de la parintele meu scump si drag, al carui nume il port in buletin si al carui sange il port in vene; ati ghicit, tatal meu. In convorbirea scurta purtata cu el prin intermediul undelor radio cu ajutorul telefonului mobil, au reiesit urmatoarele:
A luat o amenda de 1 milion pentru depasirea vitezei in localitate. Ca sa nu se sperie doamna mea mama, mult iubitul meu tatic i-a spus acesteia ca amenda venita prin posta este una mai veche, care este platita. Unde intru eu in schema? Pai eu trebuia acum sa iau amenda de la mama si sa o platesc fara ca ea sa stie. In fine, problemele lor, ei si le stiu mai bine, nu vreau sa ma introduc neinvitat in viata lor personala de cuplu casatorit cu 2 copii.
Deci, iau eu frumos amenda de la mama, sub pretextul ca aceasta trebuie predata la contabilitatea firmei unde lucreaza jumatatea dansei. Fac rost si de o copie de buletin (poate-mi trebuie) si pe-aici ti-e drumul.
Inspre gara Obor mi-a fost drumul. Ca a trebuit sa imi duc prietena la gara, pentru ca a plecat in delta, pentru ca s-a dus la Anonimul (festival de film). Dupa gara, drumul mi-a fost inspre serviciu, ca trebuia sa ajung acolo. Ei bine, ca sa nu o mai lungim, dupa mai multe drumuri inspre alte locatii iata ca iau decizia sa ma duc sa platesc amenda.

Unde se plateste? La CEC! Ajung la CEC, dau hartia si astept sa imi ceara banii.
Nu se poate aici puisor.; Ce nu se poate aici?; Nu se poate plati aici dragule.; Da' unde?; Pai trebuie sa mergi la trezorerie.
Ok! Zis si facut. Ma urc in masina, si dau telefon la trezorerie. OHA! Trrrrr, Trrrrrr, etcrrrrr! Nimic. Bine. Merg mai departe. Cand eram la 10 minute de Trezorerie, mai sun inca o data. Trr-Alo? Buna ziua, ma numesc ...., am de facut asta si am inteles ca la dumneavoastra.; NU! Nu la noi stimate domn! Trebuie sa mergeti la.... pauza.... acolo unde platiti taxele si impozitele?; Aha, la Administratia financiara adica? (intreb gandindu-ma daca la asta s-a referit sau nu!); Da da, acolo! Buna ziua. Ton ocupat. Raspund politicos bip-uitului sec de la celalat capat. Va multumesc pentru informatie, o zi cat se poate de buna!
Buun. Intorc pe interzis, tai linie dubla continua, merg mai departe.
Ajung la administratia Financiara sector 6. Ghiseul informatii. Buna ziua, am si eu o amenda, am inteles ca aici...stiti cumva?; Nu stiu. La ghiseul 7. Adica ma duc la ghiseul 7 si intreb acolo?; Nu, acolo platiti!; Deci se poapte plati aici?; Nu stiu. Buna ziua! MMMM....ultumesc!
Ghiseul 7. Astept. O femeie ciufulita, cu parul cret, cu ochelarii cat juma' de fata, imi zambeste stand rastignita in scaun. Avea o pozitie foarte ciudata, cu bratele atarnandu-i pe langa corp putin inspre spate, scursa aproape in totalitate de pe jilt (cam ca un rege pregatindu-se sa moara)....am crezut ca-i e rau.
Buna ziua. Am si eu o problema cu amenda asta ca nu stiu unde sa....; Da-o-ncoace! Mda...nu aici.; Multumesc. Puteti sa imi spuneti unde?; Incearca si tu vizavi, ca e ceva cu plati, cu impozite cu alte treburi.; Pai si aici e cu impozite si alte treburi.; Domne, nu vezi ca am treaba? Nu aici si gata! URMATORUL! (cap mic si creier lejer. nu cred ca are o viata foarte complicata!) Gandind astfel, bratele tatuate in diferite culori ale domnului de 190 cm inaltime si 150 de kilograme m-au inlaturat ca pe o floricica in bataia unui uragan. Bai nenica, nu auzi ce spune domnisoara? Gata, o zi buna!
M-am uitat scarbit inspre el. Ma gandeam daca ar fi fost dragut din partea mea sa ii arat semnul pacii si sa plec. "Ho nebune, ca ai treaba de facut, si spitalul nu e in itinerar" urla piticul din capul meu agitandu-se de colo colo, probabil vazandu-se deja aruncat afara din casa lui pe unul dintre peretii institutiei.
Ies, traversez, intru. (Nu am retinut numele locului). Buna ziua..; Da-mi sa vad ce ai acolo. Daaaa. Asa. Da. Nu!; Hartia imi este impinsa inapoi. Ok. Pot plati sau nu?; Nu! Ti-am zis doar.; Bine. Imi puteti spune unde platesc? Pai te duci la tine la sector.; Ma duc! UNDE?; Acolo pe la Orizont in Dr. Taberei. E in...pe undeva prin spate.; Bine. Multumesc! O zi buna.; Da!
(Toata lumea se pricepe la comunicare, nimic de zis.)
Ma urc inapoi in masina. Pornesc lenes.
Ajuns la birou ma uit la ceas si imi dau seama. Daca vrei sa lipsesti de la serviciu cu un motiv bine intemeiat, spune nene ca trebuie sa mergi sa platesti o amenda, un impozit, un ceva. Cred ca poti pierde si o zi. Iar daca nu se rezolva, cu atat mai bine, mai lipsesti o zi. Si uite asa, ajungi sa fii platit pentru stat la cozi in interes personal.
Cheia aici este sa iti pastrezi calmul, si intelegi ca este firesc ce se intampla. Adica este firesc sa stai jumatate de ora la o coada pentru ca cel din spatele ghiseului sa iti spuna ca nu se poate plati acolo. Este firesc ca cei de la informatii sa nu poata sa iti ofere sprijin. Este firesc sa completezi mii de hartii la mii de ghisee ca sa primesti o chitanta. Este firesc sa te plimbi din loc in loc in tot bucurestiul ca sa nu iti rezolvi problema!
Si mai presus de toate, DA, este firesc sa vrei sa ii bagi undeva, si sa iti bagi si sa iti scoti in si din persoanele apropiate lor, pentru felul in care isi trateaza clientii, pentru programul scurt (datorat muncii "grele" pe care o depun zilnic), pentru concediul de care au parte desi stau si o freaca toata ziua, pentru salariile mici cu sporuri fabuloase, pentru faptul ca isi permit sa isi bata joc fara ca cineva sa ia masuri.
Sper sa se deschida un Fisc particular, sa simta si domnii de la stat cum sta treaba cu concurenta. Sa nu iti mai ragaie in nas, ascunsi in spatele biroului, ca nu au timp (cand se joaca solitaire, daca ii duce mintea sa faca macar lucrul asta), ca nu au bani, ca s-a terminat programul, ca trebuie sa completezi 10 hartii ca sa platesti o baterie!

dum la munte O-A-U!!!

2008-07-21T14:25:00.000+03:00

Am fost la munte. Da! Am fost. Si ce daca?
Am plecat vineri din Bucuresti, cu destinatie necunoscuta. Nici acum nu mai stiu exact unde am fost, decat ca am fost undeva pe langa Ramnicu Valcea.
Am mers in masina cu un monstru al soselelor. Adica o persoana de care toata lumea se fereste, sau oamenii se gandesc de 2 ori inainte sa se urce in masina lui, dar nu a fost asa rau. Intr-adevar, este unul dintre soferii pe care si eu ii consider un pic inconstienti, dar nu m-am simtit deloc in pericol. Sa ne intoarcem la oile noastre.
Am ajuns la Ramnicu Valcea si ne-am cazat la Vaideeni, la casa parinteasca a unei prietene. Am mancat, am baut tuica fiarta. Ca tot romanul, primitor si cumsecade, bunicul si parintii, gazde fiind acum, ne-au pus pe masa ce aveau mai bun si ne-au povestit amintiri (pe care le mai auzisem si anul trecut), dar nu conteaza. M-am simtit bine. Am adormit repede si am visat mult. Dupa un somn greu si odihnitor am pornit catre destinatia finala. Sa ii spunem locul X.
Drumul pana acolo l-am facut cu o camioneta. M-am urcat in spate, adica acolo unde de obicei sta marfa. Am mers cu decapotabila domne, ce stiti voi? Langa mine, mai erau: 6 oameni, 1 caine balos si un munte de bagaje. Oricine ar spune ca in aceste conditiuni, nea soferu', medic de profesie, deci om care si-a dedicat viata vietii altora, ar merge incet, pentru a nu periclita sanatatea pasagerilor. Ei bine, nu a fost asa. Cu viteza de aproximativ 60 km/h, urcam pe drumurile desfundate ce duceau spre locul X. Ne loveam unii de altii, ne loveau crengute peste fata, maini, spate, etc. iar cainele ne spala de sus pana jos cu saliva lui binefacatoare.
Am ajuns. Am sarit din mers din locul in care stateam pentru a nu mai parcurge ultimii 25-40 de metrii in caruselul mortii.
Prima impresie
Cladirea parea destul de curatica de-afara. Avea ceva din aerul acela de cazarma bine pusa la punct, gata oricand sa reziste unui asediu. Asta si era defapt. Era o unitate militara dezafectata. Si cum ne minunam noi de norocul ce ne lovise, am facut marea greseala de a intra. "Pe-afara e vopsit gardu si-n-auntru leopardul." Am crezut ca o sa imi cada peretii in cap. Era pustiu. Nu tu lumina, nu tu mobila, nu tu nimic. M-am dus la baie. La toalete nu aveai acces pentru ca erau puse niste scaune rupte peste usile blocate. Hopaaa... ce-i aici? Dusuri? Da, tevi de dusuri. Am invartit cu dorinta arzatoare de robineti dar nu s-a intamplat nimic. M-am uitat la tevile care strabateau tavanul. Doua tevi lungi, ruginite si indoite, intrau in perete. Pe ele, statea o a treia teava, candva galbena, dar acum la fel de ruginita ca si celelalte, pe care erau situate capetele de dus. Privind cu mai multa atentie, am vazut ca teava era de sinestatatoare. Nu se infigea in nimic, nu pornea de nicaieri. Era pur si simplu o teava sprijinita de alte 2 tevi. Deci dus NU!
Am mers la etaj. Mai multa lumina datorita geamurilor mari care pazeau un perete inunda holul. In schimb putea ca dracu. Am intrat in camera unde urma sa dormim. Multe paturi, aliniate militareste de-a lungul camerei ma primeau in incaperea unde urma sa imi petrec o parte din noapte. Arcuri sarite, gauri, cearsafuri de un alb galbui si niste paturi de care mi-a fost frica sa ma apropii. "De-asta am sac de dormit!"
Am parasit repede incinta cazarmii in ciuda faptului ca afara incepuse ploaia.
"Hai cu grataru!"
Ajuns in curtea din fata cladirii, mi-am gasit camarazii cu focul facut. Da, dar era facut in ploaie. Si, cum noi suntem oameni inteligenti, absolventi de facultati celebre, cum ar fi medicina, ce ne-am gandit? Hai sa mutam focuuuul. Zis si facut. Ia tu aia, ia tu ailalta, adu lopata, adu galeata da-te ca pateaza, da-te ca imi stai in drum, ia apa, ia benzina din calea focului, ia, muta, fa, nu face. In haosul general care se iscase in mai putin de 20 de secunde, 2 oameni mutau focul, 4 jucau fotbal, eu beam bere si incercam sa nu rad isteric de nervi. S-a mutat focuul. De 3 ori traiasca si o data (G)ura!
"Noi facem gratar, vinu' curge-n pahar...! Nu curgea vinu', curgea berea si nu curgea in pahar, curgea direct din sticla-n burta.
Si pana s-a facut gratarul, noi ne-am ales vizuinele (adica paturile in care am dormit o noapte), am taiat lemne (pot spune ca incep sa ma prind cam cum sta treaba cu toporul), am jucat o miutza gen curtea scolii, am ras de m-am prapadit uitandu-ma la alte personagii din zona; in fine, ce sa mai lungim vorba: am pierdut vremea intr-un mare stil, si pentru a nu spune ca m-am plictisit, incerc sa insiruiesc aici cat mai multe lucruri. Mamaaaa, cate-a facut asta la munte!!! OAU!
Am mancat, am hranit cainii de la munte, care sunt preferatii mei. Specimene mari cum nu intalnesti nicaieri prin Bucuresti sau in zone de campie, cu falci puternice si dinti sanatosi, care iti arunca priviri sfidatoare de-ti ingheata sangele-n.... vene!
Sa se faca muzica... si s-a facut
pentru o scurta perioada de timp totusi, pentru ca s-a terminat benzina din generator. Nu-i nimic, mai bagam o fisa. Abia la a 3-a fisa a pornit si generatorul. Avem lumina. Deci, veniti de stati la lumina cat timp ami avem, ca iar sa termina benzina si ramanem doar cu becul necuratului. Si e nasol, ca ala trebuie hranit cu lemne sa nu se stinga, si mai nasol e ca nu poti sa il bagi in "cabana". Deci ne-am bucurat de benzina din generator circa 1 ora. Dupa care s-a auzit un sunet de bec care se stinge, da da, care se stinge nu care se sparge; si luminile cladirii s-au facut nevazut, iar muzica s-a oprit. Stop. Liniste de munte. Aerul fasaia prin copaaaci: fas-fas, fas-fas, pasarelele ciripeaaaau cip cirip cip, apa din izvorasul aflat la 20 de metri de noi clipocea: clipoc-clipoc. Relaxare totala.
Se rascoala tarata-n noi,
ca doar suntem copii lu Stefan cel Mare si al lui Mihaita cel Viteazul. Asa ca domnul medic, scoate bisturiul din chiloti si mi se repede catre paznicul cazarmii. Cu glas de muiere stransa de ouale barbatului incepe sa urle:
"Mai omule, abia am pus benzina la generatorul ala! Du-te si repara-l." Si l-au reparat. Undeva pe la ora 23:00-24:00 aveam din nou muzica si lumina.
Tut le fam sus pa masa,
sau mai bine zis in remorca, pentru ca asta devenise biata masina: ring de dans. Si au dansat, si au dansat pana nu am mai putut. "...fetele dau din cur in timp ce sar", numai sa nu sara in foc si sa le tataie fundul dupa aia. Nu a fost pericol de asa ceva. 3 domnisoare dornice de afirmare s-au zbantuit un pic, dupa care au vazut ca nu e atmosfera si s-au alaturat grupului alcolic. Alcolic e mult spus, dar cam asta era starea generala: "daca vreau sa dorm, trebuie sa urc la etaj si sa ma pun in pat! Daca vreau sa ma pun in pat, trebuie sa imi fac curaj! Pentru a-mi face curaj, TREBUIE sa beau!" Da, it was a must! Si am baut, si am baut, si am glumit si am baut si ne-am dus dracului la somn.
Eu sunt Mefisto, adica dracu'
m-a pus pe mine sa ies in toiul noptii sa ma duc la buda. M-am despteptat cu luna-n bine-nfipta prin geam exact in ochii mei. Am simtit cum ma trece fiorul si mi-am dat seama ca trebuie sa ajung la toaleta de urgenta. M-am intors catre ea si, intinzandu-ma dupa lanterna, i-am spus despre destinatia si dorintele mele. Am crezut ca mi-a raspuns, dar ascultand mai atent ce spune mi-am dat seama ca doarme. Vazand ca nu reactioneaza la nimic din ce ii spun, am inceput sa ma tem. Vorbea intr-un limbaj codat, parca ar fi fost posedata de spiritul unei vrajitoare care acum isi exercita magia neagra asupra mea. Am avut un sentiment de Blair Witch project asa. Am zgaltait-o usor pana cand mi-a raspuns cu Da. "Pfiuuu...am scapat!"
Am tras usa dupa mine, m-am intors si am aprins lanterna. O aratare alba: pantaloni de un gri foarte deschis, camasa galbena, parul carunt, palid la fata, se arunca in lumina lanternei mele, emanand un miros puternic de alcol. Incremenit, cautam cu disperare clanta pentru a ma intoarce in camera. "Stai, asta e paznicul sef! Pi*da ma-si de cretin!" Mi-am dres usor glasul, i-am bagat lanterna-n ochi si l-am intrebat cu politete:
"Baia e prima la stanga da?" Am primit un ragait in loc de rapsuns si o inclinare din cap. "Multumesc!" Al dracu' mos. Muream facut pe mine din cauza lui. Ajuns la baie.... defapt vreau sa trec peste acest capitol. Este prea violent, prea dezgustator si vreau sa il uit cat de repede posibil. Intuneric bezna, miros de pisat acrit si de excremente mucegaite in descompunere, pereti umezi, podea alunecoasa, tot ce iti poti dori de la un loc unde sa iti expui partile intime ale corpului (ajuns acasa mi-am facut 3 dusuri unul dupa altul fara pauza). Dracie, nu curge nici apa, cu ce ma spal pe maini? Am improvizat... am gasit o teava care picura si deci am mai stat vreo 10 minute in acel loc placut pentru a reusi sa imi clatesc cat de cat palmele.
Aici radio Chisinau, a fost ora 9.
Buna dimineata, hopai dididai. Buna pe dracu. Niste ritmuri latrine, adica manele, razbateau de-afara prin geamul spart al camerei. Am deschis un ochi timid. "Au reparat generatoruuu'...iuhuuuuuu"... "Ma-ta! Si daca l-au reperat nu pot sa se bucure de el in liniste? Sa stea langa el si sa il priveasca asa cum un copil mic sta si se uita mut de uimire la o furnica ce cara o cojita de paine?" M-am intors pe partea cealalta si am incercat sa mai adorm. Am reusit pentru inca o ora, sa visez numai porcarii. Da, dar m-am odihnit cu o ora in plus.
Ieeeei, plecam acasa!
Nu cred ca am fost vreodata mai fericita ca plec de undeva. Intotdeauna am vrut sa imi prelungesc vacanta mai mult, sa mai scot 5 -10 minute macar. Ei bine de data asta nu vedeam in fata ochilor decat drumul spre casa si blocul meu infect din Militari. Imi doream sa fiu acolo, sa indur caldura, sa imi fac griji pentru ce am uitat sa fac la munca, etc. Bine ca nu a durat mult. Am impachetat si am plecat.
Am mai oprit o data la casa bunicilor amicei, am mancat aceeasi mancare traditionala de VAI/DE/EnI/ si am plecat.
Am fost si eu muritor o data
si am adormit pentru prima oara in masina. Si pot spune ca a fost chiar placut. Acum stiu ce simtiti voi cand stati in dreapta si cu atat mai mult nu voi fi suparat pentru ca dormiti in timp ce eu conduc.
Si am ajuns. Am ajuns acasa. Si am inceput sa imi doresc sa nu fi ajuns asa de repede dar dupa o ora sub dus mi-a trecut acest sentiment.
Am dormit ca un prunc si cand m-am trezit era dimineata.

Calatorie cu subway-ul

2008-07-17T12:53:00.001+03:00

De aproximativ 2 ani incoace am calcat in autobuz sau in metrou de un maxim aproximativ de 20 de ori. Si mi-a fost bine, cat se poate de bine. S-a intamplat asta pentru ca am masina si mi se pare cam la fel de costisitor si mult mai relaxant sa circuli in autovehiculul proprietate personala decat cu orice alt tip de vehicul motorizat.
Si iata ca anul acesta mi-am luat bicicleta si am redescoperit frumusetea miscarii si a exercitiilor fizice. Aer curat dimineata pana incep masinutele sa mearga in basinile lor poluante, miros de iarba proaspat tunsa de la radacina din minunatele parcuri (Cismigiu, Botanica si Gradina Politehnicii) ale Bucurestilor. Dar de-ajuns cu aberatiile melancolice despre cat de frumos e oraselul nostru capitala sau cat de curat e aerul (pentru ca nu sunt prea multe de spus si nu asta este topicul).
Ieri am mers cu metroul si azi la fel. Si mi-am dat seama ca vreau sa simt scaunul masinii sau saua bicicletei sub poponetul meu obraznic. NU mai vreau aglomeratie stupida si oameni idioti.
Bai nene, nu am vazut in viata mea atata prostie aglomerata intr-un singur spatiu inchis.
Sa va explic:
Azi m-am trezit devreme, pe la orele 6:00. Mi-am facut un dus, am frecat-o un pic, m-am uitat prin mail-uri, am mancat ceva si am plecat. Am intins mana spre cheile masinii dar mi-am adus aminte ca azi o sa am de mers cu o alta masina si nu as vrea ca mai sus numita mea iubire sa se simta inselata. Deci m-am indreptat inspre metrou, statia Gorjului.
Retineti: ORA DE VARF!
O mare de lume ma astepta sa ma primeasca in valurile ei, sa ma inghita. Si astept, astept, astept. Au trecut deja 10 minute. Opaaaaa, ceasul a fost resetat de catre o mana dibace. Pe cine dracu' credeti voi ca prostiti mai baietei? Voi chiar credeti ca un om care se grabeste sa ajunga la serviciu nu se uita din 3 in 3 secunde sa vada cat timp a trecut de la plecarea trenului pierdut.
Un curent de aer incepe sa urle prin tunel. Suieratul monstrului de fier imi face pielea de gaina. Capul rosu iese inghitind cu gura lui hidoasa sinele metalice. Ochii de flacari ne tintuiesc in loc, in spatele liniei albe de siguranta. Se opreste si cuminte ca un catelus deschide usile catre pantecul sau. Oamenii deja imbulziti pe o fasie de 30 de cm de-a lungul peronului incep sa se inghesuie care sa intre primul.
Imagine mai grotesca decat asta nu am vazut in viata mea si nici nu voi vedea decat daca voi vizualiza vreodata filme porno cu femei batrane (and this will not happen very soon).
Merg atarnat de o bara iar picioarele abia daca mai atingeau pamantul. Eram exact ca un bradulet mirositor atarnat de oglinda retrovizoare a masinii.
Politehnica: radioul incepe sa partaie o voce care ne anunta ca trenul stationeaza APROXIMATIV 3 minute. Ultima oara cand am auzit asta am stat intepenit in statie aproape 15 minute. Cum o pozitie mai relaxanta nu imi puteam gasi am inchis ochii si am inceput sa ma gandesc la cum a fost la mare. De obicei asta ma relaxeaza, dar acum nu a mers, pentru ca si scurta mea escapada a fost un partial esec. Usile se inchid cu un fasait strident. "urmeaza statia Eroilor cu peronul pe partea....dreapta. Pentru continuarea calatoriei coborati la statia Eroilor". Poc! si huruitul ingrozitor al frecarii dintre sine si roti pune stapanire pe "overlordul" (vezi starcraft, rasa zerg) care ne muta de ici colo.
Ajungem in statie. Celalat tren ne asteapta. Iar ingramadeala. M-am simtit ca intr-un meci de rugby, fara casca sau orice alt fel de protectie. Nu ma grabeam deloc si ma mira si acum faptul ca oamenii, desi merg in fiecare dimineata cu metroul si sunt constienti de faptul ca daca trenul a asteptat pana atunci in statie, va mai sta cel putin inca un minut pentru a urca toata lumea, se bulucesc ca descreieratii, dau din coate si din pungi, te calca pe picioare. Va garantez ca nu se poate spune nimic. Nu tu un "ba pe ma-ta mah!" nu tu nimic altceva. De ce? Pentru ca te intorci imbufnat inspre cel care incearca sa treaca pe langa tine, peste tine, prin tine si ii vezi fata. Prostie pura. In plus, capul lui iti ocoleste privirea, iti ocoleste corpul si se uita la usa larg deschisa a trenului. Nu vede si nu stie nimic altceva in acel moment. Merg ca niste zombi purtati de sentimentul ca pierd metroul. Dupa ce majoritatea persoanelor aflate in traficul underground m-au depasit, am reusit sa ma strecor in interiorul trenului.
Daca pana acum fusesem spanzurat de bara, ei bine acum nici macar acest sprijin nu il mai aveam. Nici nu stiu cum as putea sa va descriu pozitia astfel incat sa intelegeti exact prin ce am trecut.
Si mergem, si mergem, si mergem si nu se mai terminaaa!!!
La Unirii am coborat din tren impins, mai mai sa ma impiedic de oamenii care asteptau in statie (care de altfel sunt la fel de imbecili ca si partenerii mei de calatorie, pentru ca nu lasa iesirea libera ci se imbulzesc in usa si stau ca niste momai). Am rarit pasul si i-am observat pe toti cum se ingramadesc ca vitele pe scara. In pasaj plin, desi incercasem sa merg atat de incet incat sa raman ultimul. Si ajung pe peron la Unirii 2. Plin si aici. Trenul vine de aceasta data ceva mai repede: 7 minute. Coboara lume, se urca si mai multa lume. Incerc sa raman cat mai la urma pentru ca vreau sa cobor la prima si statia este pe aceeasi parte. Cum ma straduiam sa pasesc inauntru cu grija, fara a lovi, calca, etc pe cineva, o mana groasa mi se infige in spate si sunt impins ca un fulg manat de o tornada. "Gata! Pana aici." Ma intorc cu greu si raman prost. O tanara domnisoara, crescuta pe undeva pe la Cucuietii din Deal sau Vale, cu parul lung pana la brau si prins intr-o coada stufoasa, se uita la mine cu ochii mari transmitandu-mi parca cele 120-130 kg pe care le detinea sub piele. Nu am mai zis nimic. Mi s-a facut lehamite. Am ajuns la Universitate, am coborat din tren si am urcat pe scara rulanta.
Ma gandeam ca nu voi mai merge niciodata cu metroul sau autobuzul dar piticul din capul meu tot dadea cu ciocanul! "hmmm adevarat oare? "Dar diseara cu ce te duci acasa inteligentule?"

never say never

2008-07-16T13:18:00.000+03:00

Acum cativa ani eram in vama. Nu mai stiu exact cati, dar nu asta este relevant. Cum spuneam, acum cativa ani eram in Vama Veche si ca de obicei tigara si bautura erau nelipsite. Si cum stateam eu linistit si dansam pe o masa in Expirat imi galgaiam lichidul acidulat din sticla verde de Ursus. Nimic nu intervenea intre mine, prietena mea, tigara si bere, poate doar cateva pahare de votka si niste shot-uri de tequila. Mmmm. Tequilaaaa! Bine inteles ca am reusit sa ma fac praf si pulBerica.
Dormeam la cort. Pe la orele 3-4 dimineata m-am indreptat impreuna cu ea catre cort. Ne-am prabusit lati de oboseala, iar eu si de bautura si am incercat sa adormim. Numai ca ghiciti ce... mie mi s-a facut subit rau: am inceput sa tremur, probabil un pic de voma, destul de rau. Si totul a pornit de la un fum de cac*t verde pe care il trasesem cu ceva vreme inainte.
Ea s-a speriat. Eu eram beat si imi era foarte rau. Ce a iesit? Pai hai sa vedem:
Eu nu mai fumez in viata mea! pentru ca imi este rau de la tigari, nu de la bautura. Sunt puternic domnule draga, eu nu ma imbatam pe vremea aia. Acum ma imbat. :) Si iata ca de atunci nu am mai fumat.
Oare?
Nu, nu este adevarat. Am mai fumat din cand in cand, destul de rar ce-i drept, si cel mai adesea cand mergeam/merg la mare. Si uite asa, ea imi scoate ochii ca nu-s puternic pentru ca am spus ca nu voi mai fuma niciodata si totusi o fac in continuare, chiar daca destul de rar. Si are dreptate. Chiar are, si nu ma supar pe ea ca imi face observatie. Are tot dreptul.

Ieri am fost la ziua unui prieten. La multi ani si sa ne traiasca. Restaurant cu specific chinezesc, si un vin numai bun de pus pe limba. Si am mancat si am baut si am baut si am baut si am ba.... Si m-am ametit. Am fost totusi cuminte, si nu m-am luat de nimeni, nu am sarit la bataie sau mai stiu eu ce scandaluri sa fi iscat. Nu. Am ras si am glumit si am fost vesel si am plecat acasa unde m-am culcat.

Concluzie.
Am ajuns la concluzia ca am intrat pe o turnanta de degradare corporala si psihica. Beau mult, parca iar am inceput sa am pofta de tigari si nu e bine.
Da, voi afirma ca voi renunta la tigari cand merg la mare sau in orice alt moment si cavoi renunta si la alcool. Dar nu. Nu spun ca nu voi mai fuma sau bea niciodata. De aici rezulta ca voi incerca sa beau mai rar si sa fumez la fel.
Acest post nu transmite nici o idee importanta, nici un comentariu asupra vietii, ci doar simteam nevoia sa spun ce voi incerca sa fac de-acum incolo. Si da, poate ca exista si o idee, mai mult ca sigur prost transmisa, ca nu e bine niciodata sa spui niciodata pentru ca nu stii cum se intoarce impotriva ta. Nu e bine niciodata sa fii intr-o extrema si mai ales ar fi perfect daca ai putea sa iti lasi cel putin o portita de scapare.

Toate se duce dracu' fa Leano, sau drumetie in etape

2008-07-15T11:12:00.001+03:00

Plecare
Vineri, 11.07.2008.
"Cine pleaca la mare? EUUUU plec la mare!!!" Cam asta era statusul meu de la messenger pana undeva la orele 16:00 cand mi-am bagat picoarele in tot ce aveam de facut si am plecat. I-am spus sefei ca nu mai am treaba, si chiar nu mai aveam atunci, m-am imbarcat in metrou si m-am dus acasa. Acolo era vara-mea, care tocmai ce venise din Elvetia. Am bagat ceva pe sub mustati, mi-am facut un dus si bagajul, am agatat-o pe sor'mea de-o aripa si am plecat.
La eroilor m-am intalnit cu Ileana si cu Mihai. Plecam la mare? Nu, nu inca! Mai trebuie sa o mai luam pe Diana, "cumnata" sora'mii. Aha, deci trebuie sa ajungem in piata 1Mai. Hai prin Romana. Si prin Romana am mers. Bulevardul care uneste Piata Romana si Piata Victoriei era inchis circulatiei muritorilor de rand. Motiv...necunoscut. Cert este ca un extraterestru burtos si negru, imbracat in bleu deschis si cu chipiu lasat un pic pe spate, cu epoleti primiti la absolvirea scolii de prosti, m-a tras pe dreapta si a inceput sa imi urle in urechi de parca era la 20 de metri de mine. "Ce te bagi ba pe-acolo, nu vezi ca nu se circula?" I-am raspuns politicos ca nu era nici un semn care sa imi arate treaba asta. "Bine! Ai grija cum conduci si da-i drumu' pe alta parte ca ne incurci aici!" Politia romana in actiune, mai mult de-atat nu pot sa zic, iar lor nu pot sa le urez decat mai multi ani in scoala si mai multa minte.
Am ocolit pe Caderea Bastiliei, o strada de o singura banda, cu masini parcate si pe stanga si pe dreapta, cu alte cuvinte o strada mult prea mica si prea ingusta care se chinuia acum sa preia tot traficul unui bulevard de 3 benzi pe sens, intr-o zi de vineri, la ora de varf. Bravo! Bravo domnilor politicieni, sau mai stiu eu cine care ati blocat traficul ca sa treceti voi pe-acolo in masinile voastre luxoase! Si bravo domnilor "prostiţişti" care v-ati luat dupa ei si chiar ati inchis traficul! Sunteti cu totii niste oameni minunati si va iubim pentru asta.
Dupa vreo ora de stat in trafic, am ajuns la oprire. Acum plecam la mare!

Drumul

E prima oara cand plec la drum lung si ea nu e in masina, pe scaunul din dreapta, sa imi tina companie; sa se lupte sa stea treaza ca sa ma pazeasca; sa fie ingerul meu. E o senzatie ciudata. Ma intorceam inspre locul unde ar fi trebuit sa fie ea si dadeam cu ochii peste Mihai. E o diferenta. Nu am scos aproape nici un cuvant tot drumul. M-am gandit la ea, la cum ar fi fost sa fie acolo. Trecand prin anumite locuri, imi aduceam aminte de glumele facute. Si am gonit ca un turbat ca sa o vad cat mai repede.

M-a sunat Anca. Anca este o clienta, are 24 de ani, si este o persoana cat se poate de ok. Cred ca descrierea succinta pe care am facut-o acum, este suficienta pentru ca urmatoarea relatare sa nu uimeasca pe nimeni. In relatia client-prestator de servicii, trebuie, cel putin in acceptiunea unora, sa existe anumite limite de prietenie. Cu alte cuvinte sa nu se sara calu'. Ei bine, Anca m-a sunat in timp ce conduceam sa ma intrebe daca am tricouri la mine. I-am spus ca da. "Bine, pentru ca vin si eu la mare. Imi imprumuti si mie un tricou?" Senzatie ciudata. S-a sarit calul! Si ce daca? Cine spune ca intre doi oameni care lucreaza impreuna, unul de pe pozitie de client si celalalt pe pozitie de furnizor, nu poate exista si o relatie de amicitie? Cine spune asta este un idiot. "Normal ca iti dau. Ma suni cand ajungi in Vama".

Aglomerat. Era normal sa fie destul de aglomerat pentru ca este vineri seara, si mai toata lumea pleaca din megalopola Bucuresti. In plus, este si concert Fat Boy Slim in Mamaia. Nu tu loc sa dansezi cu masina, nu tu loc sa mergi linistit cu pe banda 2 fara sa vina vreun descreierat cu 180 la ora si sa iti dea flash-uri. Drumul a fost, oricum, linistitor.

Seara I
Am ajuns. Sunt aici! Aud muzica ce rasuna de pe plaja. Vad oameni fericiti care se plimba pe strada fara nici o apasare. Vad relaxare.
Parchez masina in curtea hotelului; da, de data asta am stat la cazare; si te astept. Ma duc sa vorbesc cu responsabilul parcarii sa vad daca ot sa las masina in locul respectiv sau daca trebuie sa o mut! Iar ea apare. Sta de vorba cu Ileana si cu Mihai. O iau la fuga inspre ea, o prind in brate si o sarut nebuneste. De aproape o saptamana nu am mai vazut-o si incerc sa ii transmit toata dragostea, tot dorul, si toate sentimentele intr-un sarut. Sa ii arat ca nimic nu s-a schimbat, ba chiar dimpotriva.
Imi duc bagajele in camera, ma schimb si plec spre plaja, baruri, muzica, bautura si distractie.

La multi ani Irinaaaaa!!! Sa cresti mare, sanatoasa si fericitaaaaaaa! Bla bla bla bla! Urari de bine in general.
Nu mai simt oboseala, nu mai simt nimic decat un sentiment de libertate. Beau o bere rece, dansez pe banca, vorbesc cu lumea din jur.

Primul semn de degradare
Pe masa de langa noi, danseaza cateva persoane. Sunt imbracate ciudat pentru locul in care ma aflu. Camasi albe cu model "dragonic" pe piept, pantaloni de in si niste tarlici gen pantofi albi lacuiti. Parul dat cu prea mult gel, lanturile de aur/argint/platina/cacat de la gat ma fac sa ma intreb ce dracului cauta ei aici. Nu se incadreaza in peisaj. Cineva sa ia masuri. Urma sa raman si mai uimit, cand, in mijlocul lor, s-a intrezarit o tanara "leoparda". Inchipuiti-va ca pe o masa de 60 cm latime cu lungimea de aproximativ 2 metri, se aflau 5 oameni. Ala nu mai era sendvis, era placinta de-a binelea. Revenind. Tanara animala era facuta placinta intr-un dans unduitor, deloc potrivit cu muzica ce rasuna din boxele Expiratului. Vopsita blond murdar (asa era culoarea, nu parea a fi murdara), cu o fata de cioara vesela, imbracata cu o bluza lunga cu model de piele de leopard, cu niste pantaloni stramti si negri, iar in picoare avand niste pantofi cu un toc destul de mare incat sa ii ofere un echilibru mai precar decat cel al unui schiop lasat fara carje, tanara se saruta pe rand cu toti cuceritorii ce o imprejuMuiau! Sila. Asta mi-a fost. Incercam sa imi intorc privirea in alta parte, dau ei colonizau!
La alta masa, cea din spatele meu, dansau doua tinere domnisoare, imbracate cu haine "iuni". Tot incercau sa agate pe cineva, si se invarteau ca niste tornade cautandu-si victimele. Pana la urma, mi s-a facut mila si le-am facut cunostinta cu Luca, labradorul unei prietene. "Macar el sa se combine asta seara": concluzia la care am ajuns.
Peste tot si de peste tot incepeau sa apara oameni din alt banc.
Ce cautati fratilor aici! Mergeti dracu' la Mamaia si lasati-ne sa respiram aerul nostru mirosind a alcool si a fum de iarba din Vama. Nu vreau sa va simt duhoarea de manelisti si cocalari. Nu am nimic cu voi, va accept asa cum sunteti, dar stati la voi acasa. Eu nu vin cu Sepultura in Mamaia.

Am dansat ce am dansat, m-am mirat cat m-am mirat, m-am ingretosat pana am simtit ca nu mai rezist si am plecat la culcare. Am dormit cat se poate de bine.

Ziua II
Sambata 12.07.2008
M-am trezit pe la ora 12:00. Desi dormisem ceva mai mult de 6-7 ore, ma simteam obosit. Mi-am facut un dus si am plecat pe plaja. Destinatia: Expirat. De fiecare data cand merg inVama Veche, fiecare dimineata mi-o petrec pe o bancuta din Expirat, band bere, jucand carti, sah sau altceva, mai iesind un pic la soare sau facand o baie scurta. Numai ca in Expirat nu era loc liber. Asa ca ne-am aciuiat intr-un bar, unde muzica era ok, bautura ieftina, si nimeni nu ma batea la cap.am pierdut juma' de zi in locul ala. Am stat doar atat de putin pentru ca foamea a reusit sa invinga lenea si a trebuit sa mergem la masa.
De ici de colo mai aparea cate-o cioara vopsita uitandu-se urat si cu greata la oamenii mereu beti ai Vamii.
Nu i-am luat in seama. Nu avea rost sa ma enervez si mai tare decat o facusem cu o seara in urma.
Ieeei... foood! Ce bine e sa ai stomacul plin. :) Am mancat, am baut, am mai mers pe plaja si am ajuns la cazare, unde trebuia sa dormim cateva ore. Nu s-a intamplat. Am zacut prin camera, mi-am luat haine (cumparat haine de la magazinul de haine) si "am iesit in oras".
Am fost la concert Timpuri Noi. Nasol. Sonorizare aiurea, sunet partait, iar formatia Hand care a precedat Timpuri Noi au cantat, scuzati-mi exprimarea, ca un cur. Solistul ragaia in microfon, sau se strangea de oua si scotea niste sunete de durere care se vroiau a fi muzica. Baietii de la Timpuri Noi erau pusi pe distractie, pe glume si pe facut caterinca. Ei bine nu le-a prea iesit, si iubitorii/fanii lor, au cam plecat de la concert.
Ne-am cazat la Expirat unde am continuat seara de vineri. Cu alte cuvinte, am dansat si am baut si am fumat! Dar dracu' sa-i ia, ca iar au aparut. Asa ca am plecat noi.
Ajuns in Stuff (sau Ovidiu...cum stiti voi mai bine) m-am oripilat si mai tare. Cum ba nene, asa muzica proasta. Si nici aici nu scap de oamenii in alb. Am simtit ca innebunesc. Am facut totusi abstractie, m-am uitat in alta parte, am dansat si am baut.
A fost cea mai stresanta seara! Am fost plin de nervi, care la randul lor erau alimentati de oamenii simpatici care ma inconjurau! Nu tin sa povestesc toate cele intamplate pentru ca nu vreau sa ma mai enervez inca o data!
Am rezistat pana pe la 2-3 noaptea si apoi am plecat la somn.

Discutia zilei despre: Responsabilul cu cacatul. Nimeni nu se caca fara voia lui!

Ziua III
Dupa inca o noapte incantatoare, ne-am trezit si am ajuns la Expirat. De aceasta data am reusit sa ne asezam acolo...unde am pierdut toata ziua. Nu m-am miscat de pe banca decat ca sa ma duc la buda. In rest, leneveala, bere si ars aiurea.
De mancat, am mancat la nu mai stiu ce loc. Doar peste puteai manca acolo. Mie nu imi place pestele, deci am mancat foarte putin si nesatisfacator. Am baut vin si am facut singura baie din toata perioada sejurului. Am intrat in apa pentru a urina, pentru ca nu era nici o toaleta prin jur.
Am incercat si acum sa stam in Expirat, sau in Stuff si a fost mult mai bine... mult mai putini oameni, mult mai putini "cocalati"!
Si am dormit din nou!

Revenire
Dintre toate zilele parca asta a fost cea mai misto. Vama destul de goala, cu oameni pe care ii cunoaste. Nu tu fandoseli, nu tu cocalari, poate doar un pic prea multi copii, dar eu pe-astia ii vad ca pe cainii fara stapan, te streseaza un pic si dupa aia pleaca sa caute de mancare in alta parte.
Si iar am stat la Expirat. Nu am baut, am jucat sah. Scor 1-1 pe aceasta zi, dar conduce detasat la numarul general. Am discutat nimicuri, am pierdut vremea in cel mai mare stil.
Nu as fi vrut sa plec. Era un aer placut, de lancezeala dulce, care te atrage in mrejele ei si te face sa iti doresti sa ramai mereu un pierde-vara.
Dar am plecat. Am condus pana in Bucuresti, cu ea in dreapta, cu zambetul trist al finalului de weekend intiparit pe buze.

Concluzie:
Nu fii trist amice, iarba e verde, berea e rece si muzica e buna chiar daca esti inconjurat de prieteni colorati! In plus, vineri pleci din nou!

Blog?

2008-07-08T09:56:00.001+03:00

Sunt dus cu capu'. Pentru mine realitate si fictiune este acelasi lucru. Asta inseamna ca pot povesti ceva real si sa o dau in fictiune, sa adaug, sa scot detalii, sa le schimb, sau ca pot incepe o fictiune pe care sa o continuu cu o poveste reala. Si asta "ne doare"; pe toti.
In special ma doare pe mine. Se intampla asta pentru ca lumea care ma cunoaste, ajunge sa nu mai poata avea incredere in mine:
"Nu stiu ce sa mai cred. Nu stiu cand e poveste si cand e adevarat. Induci oamenii in eroare."
Da! Asta e si scopul meu aici. Sa scriu tot ce imi trece prin cap, sa fac povesti frumoase (ca imi iese sa nu este o cu totul alta poveste), sa induc lumea in eroare, oroare sau in orice alta stare de spirit.
Nu inteleg de unde atata curiozitate pentru ce face celalalt? Sincer, scriind un blog nu am avut niciodata intentia sa imi tin un jurnal online, pe care sa il vada toata lumea. De ce e atat de mult mai interesanta realitatea altcuiva decat realitatea persoanei tale, si de ce este mai interesanta realitatea decat o poveste atat de bine gandita incat nu stii daca e real sau nu?
Tin sa va anunt totusi ca de acum incolo, pe aceasta pagina veti gasi numai fapte reale. Fictiunea va ramane pe un caiet sau intr-un folder ascuns pe hdd-ul calculatorului meu.
Enjoy darlings... YOU are beautifull!

Nice to meet you!

2008-07-07T17:21:00.000+03:00

Nu ma consider genul de persoana care are asteptari din partea altora, sau care are prejudecati in ceea ce-i priveste pe cei din jur. In plus, nu consider niciodata ca stiu pe cineva, cunosc pe cineva foarte bine sau "complect". Dimpotriva, am impresia ca tocmai faptul descoperirii de lucruri noi la persoanele din jur te face sa tii la ele si mai mult, sau si mai putin decat o faceai.
Spre exemplu, ati intalnit vreodata o persoana care sa va inspire un anumit stil de scris, sau un anumit stil de viata, sau ca asculta un anumit gen de muzica, etc? Ei bine eu am cunoscut.
Si fara sa vreau, chiar azi am dat peste blogul ei (persoanei, de-aia am folosit genul "FEMENIN") si am ramas oarecum uimit. Sincer sa fiu, cu persoana respectiva nu m-am intalnit decat o singura data, dar am vorbit la telefon cam o luna si ceva + mail-uri etc.
Intalnirea:
Joia trecuta mi se pare ca s-a intamplat (imi cer scuze, dar memoria mea imi joaca feste in ultima vreme... cred ca e de la vara). Trebuia sa mergem intr-o ceainarie de pe langa unirii, dar pana la urma am ajuns la o terasa de pe langa piata romana. Scaune de lemn, masuta cu grilaj de metal, acoperis de plante agatatoare, care se cam scuturau in capul nostru.
Ne-am asezat la masa si am comandat: eu bere, ea suc (era obosita, nu conteaza motivul...fiecare bea ce vrea).
Am inceput sa vorbim. Si am vorbit eu, si am vorbit eu, si am vorbit eu si am vorbit eu, si a vorbit ea. Putin. Nu ma deranjeaza ca nu a vorbit mult sau putin, sau ca am vorbit eu mult sau putin. Conteaza ca am vorbit. In sfarsit faceam cunostinta cu vocea din casca sau textul de pe mail/mess/etc.
Ati avut vreoadata sentimentul ca puteti vorbi cu o persoana pe care abia o cunoasteti despre orice, sa ii povestiti orice intamplare din viata voastra? Ei bine eu nu credeam ca se va putea intampla asa ceva, pentru ca de felul meu, sunt o persoana destul de reticenta si atenta la fazele de genu: cu cine vorbesc, ce vorbesc, daca se potriveste, daca nu, chiar daca fac asta in preajma persoanelor cu care abia incep o relatie.
Si totusi ei am putut sa ii spun aproape tot ce mi-a venit in cap. I-am povestit o gramada, despre mine, despre viata mea, despre copilarie, despre absolut tot. Fara menajamente, fara ascunzisuri, fara nimic. Pur si simplu am vorbit cu ea asa cum as fi vorbit cu Gruia sau cu Razvan sau cu Doc.
Foarte foarte foarte foarte foarte tare. Revenind:
Dupa aceasta intalnire ea (persoana) mi-a lasat o anumita impresie. Adica, stilul ei (persoana), felul in care gesticula, felul in care vorbea si ce mi-a povestit, imaginea generala mi-a format o anumita idee in capatana mea cea mica si goala.
Ei bine, azi am dat peste blogul ei (persoanei). Si ghiciti ce. Scrie total in sensul opus asteptarilor mele. Nu spun ca nu scrie bine, doamne fereste, daca am ajuns eu sa critic pe cineva, eu care abia abia reusesc sa ma citesc singur; nu, nu spun asta. Spun doar ca scrie intr-o cu totul alta maniera decat mi-am imaginat eu. Si nu e rau deloc, pentru ca inca o data mi se adevereste ca asteptarile nu duc la nimic, ca orice persoana poate sa te surpinda oricand, ca nu cunoastem pe nimeni atat pe cat credem ca se intampla.
So, nice to meet you! All of you!

La fel ca scrisu'!!!

2008-07-03T17:39:00.001+03:00

Ma loveste cate-odata inspiratia...si ma duc la baie!

Mama

2008-07-01T11:03:00.000+03:00

Nu retin sa fi fost vreodata o persoana foarte apropiata de familie, mai putin in perioada copilariei. Cert este ca de cand ma stiu eu am fost "oaia neagra" a familiei. Adica eu faceam prostii mai multe, eu vorbesc urat, eu nu invatam, eu chiuleam, eu faceam toate nebuniile si in plus de asta, eu ma certam cel mai des cu parintii. Sa fie bine, sa fie rau, asta nu stiu, dar sunt sigur ca tot m-a ajutat si pe mine la ceva impotrivirea asta. Acuma trebuie sa imi dau seama la ce. :-)
Totusi, azi dimineata m-am trezit cu foarte multe amintiri alergandu-mi libere prin cap. Sincer la inceput nici nu mi-am dat seama daca m-am trezit sau daca inca visez, daca lucrurile chiar asa s-au intamplat de mult sau daca nici macar nu s-au intamplat vreodata.
M-am rasucit de cateva ori in asternut dar nu am mai putut adormi. Am continuat sa visez cu ochii deschisi, stand in motul patului cu privirea fixata la televizor.
Tin minte ca a fost un anumit moment in perioada copilariei mele cand eram convins ca pot sa fiu scriitor in ciuda faptului ca eu abia invatam sa scriu. Si totusi scriam; cu ajutor din cand in cand, cu multa corectura si explicatii in alte dati. Si stiti ce scriam cel mai des? Un fel de scrisori de multumire catre parinti, si in special catre mama. Nu stiu de ce, dar simteam; si acum ca scriu aceste randuri imi aduc aminte; un sentiment de dragoste netarmurita pentru ea. Apreciam ce facea, chiar daca numai in momentele in care scriam. Dar tot o faceam de vreo 2 ori pe zi, deci ii multumeam des spre deosebire de acum.
Si eram multumit. Si parca sunt si-acum cand ma gandesc.
Asa ca-ti multumesc, scumpa mea. Ai fost mereu alaturi de mine de cand m-am nascut pana acum si pot sa pun pariu ca vei fi mereu acolo pentru mine.
Tii minte cum intrai in camera iar eu ma aruncam din pat si ma prefaceam ca m-am lovit; iar tu ma luai in brate si eu radeam ca un copil prost ce eram? Tii minte cand m-ai dus in clasa I la scoala si mi-ai spus ca sunt puternic si ca nu trebuie sa plang; iar cand ai plecat am fugit dupa tine si am behait ca o capra tunsa? Sau, (hahahaha) tii minte cand cu o seara inainte sa inceapa scoala, m-a indopat mamaie cu pepene ca sa fac 25 de kg ca altfel nu ma primeau?
Tii minte cand m-ai urmarit pana in curtea scolii cand am dat examenul de Capacitate? Sau cand stateam in fata liceului Lazar asteptand sa intram cu dosarul? Sau cum am alergat pana la Spiru cand am vazut ca media de intrare urca si urca? Intram si acolo, in Lazar, dar poate-a fost mai bine-asa.
Tii minte cat ne-am certat pe tema facultatii? Cum m-ati trimis la Cohut ca sa intru la jurnalism desi eu vroiam actorie? Dar nu ma plang si chiar va multumesc intr-o oarecare masura.
Mai stii cum mi-ati facut petrecere supriza cand v-am sunat si v-am spus ca am intrat al 9-lea in facultate? 9 din 20... a fost ceva. Sau cum v-ati dus, tu si cu tata, sa ma vedeti pe liste?
Sunt o gramada de-amintiri, dar asta ar insemna sa scriu zi si noapte timp de 22 de ani pentru a le putea reda pe toate.
Imi cer scuze pentru felul in care ma port si iti multumesc pentru tot ce faci pentru mine. Te iubesc!
La multi ani, mama! Sa fii sanatoasa si sa traiesti o mie de ani.

Dissapointment

2008-06-26T14:23:00.000+03:00

Fac ce fac si tot cu bata-n balta dau. Nu reusesc sa inteleg. La inceput am considerat ca nu numai eu sunt vinovat, dar acum, cand vad ca orice as face, majoritatea (daca nu chiar toata lumea) persoanelor pe care le cunosc sunt nemultumite si/sau se supara pe mine, inseamna ca, intr-adevar eu sunt vinovat in totalitate. Verdict: Guilty my furry friend.

Acum, de la aceasta concluzie apare o alta dilema. Daca orice as face sau as spune tot iese gresit, ce anume ar trebui sa fac sau sa spun ca sa iasa bine? Ar trebui oare sa nu mai fac nimic; sa ma inchid intr-o camera etansa, unde sa stau cuminte ca un catelus, iar cand sunt scos de acolo de catre orice persoana, sa dau frumos din coada si apoi sa ascult cu strictete comenzile primite fara a scanci macar, atunci cand nu imi convine ceva?

Sincer treaba asta nu imi ofera numai subiecte de gandire, la care oricum nu voi putea gasi raspuns singur (pentru ca eu orice as face si orice hotarare voi lua, voi supara pe foarte multi), ci si o anume stare de disconfort, de stres, de neimplinire personala.

Cand te stii incurca lume, adica omul care orice face supara pe cineva, si ajungi sa constientizezi treaba asta, iti vine foarte greu sa ai o parere buna despre tine, sau macar increderea necesara pe care oricine ar trebui sa o aiba in persoana proprie.

Daca vreti, va pot da si doua exemple, desi cu exemplele astea sigur voi supara 2 persoane. Totusi o voi face in cautarea ajutorului, deci pentru o cauza nobila:

1. La inceputul saptamanii curente le-am spus colegilor de birou, ca unor prieteni, ca eu merg la mare weekendul acesta, si daca vor si ei sa vina, sa vina. Am vorbit si cu seful, care a propus imediat varianta Bulgaria, ca-i mai ieftin si mai frumos si mai linistit si mai, si mai, si mai. Raspunsul meu a fost ca eu nu pot merge in Bulgaria, dar ca ei pot merge unde vor.

Toate astea se petreceau ieri. Azi, fiind joi, o zi inaintea plecarii, s-a ridicat problema: Unde mergem? Cu rabdare, le-am explicat din nou ca eu merg in Vama, pentru ca aveam aranjat de o saptamana sa merg acolo, etc. Seful s-a suparat pe noi, pentru ca el facuse planuri sa mergem in Bulgaria si, desi am incercat sa ii explic situatia, tot a ramas suparat.

Deci este vina mea, pentru ca nu m-am exprimat cum trebuie, si acum seful este suparat pe toti, iar toti sunt suparati pe mine penru ca seful este suparat pe toti.

2. Desi vroiam sa va povestesc si acest al doilea caz, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu o mai fac. Stiu ca asta probabil o sa va supere pe voi, dar poate nu o sa supere alte persoane.

Astept sugestii.

PA!

talking to myself

2008-06-25T16:42:00.000+03:00

Azi mi s-a intamplat un lucru cat se poate de ciudat.

In primul rand, a fost o zi cat se poate de libera: 2 telefoane, 3 mailuri (NUMARATE), dus pana la piata de 2 ori, iar in rest: NIMIC.

Iata cum se anunta a fi o zi foarte frumoasa la birou, fara griji, fara probleme care ar putea sa apara din senin, doar eu, laptopul si prietenii de pe messenger.

So, termin tot ce am de facut - mult, credeti-ma, nu mi-a luat - dupa care am deschis messengerul si am inceput sa scrolluiesc in cautarea unui partener de conversatie. Si am dat scroll in jos, si scroll in sus, si scroll in jos, si scroll in sus si scroll in jos si scroll in sus si oau, nu era nimeni. Nu era nimeni cu care sa pot incepe o discutie cat de putin interesanta, ba chiar plictisitoare. Am cautat chiar si in lista cu persoane pentru care sunt Permanently offline, in ideea ca domne, poate gasesc acolo pe cineva. Nimic. Pustiu. Am incercat chiar si la cei care aveau status Busy sau erau idle de cateva ore. Nimic. Nimic, nimic, nimic!

Incepusem sa-mi iau gandul de la orice fel de conversatie cu persoane care imi pot relata evenimente, intamplari din afara biroului, sau chiar si din interiorul unuia, atata timp cat era alt birou decat cel in care ma aflam eu cand, o persoana care tocmai intrase mi-a trimis un mesaj.

"Ce faci puisor, cum ti-a mers azi?"

Nu mi-a venit sa cred. Era mama. Pe ea o trecusem cu vederea. I-am povestit cum a fost ziua mea, ce-am facut, etc. dupa care am intrebat-o si eu cum a fost ziua ei, ce-a facut, etc. Si uite-asa mi-am petrecut mai bine de 2 ore conversand prin intermediul online-ului cu mama. Sa nu credeti ca m-a uimit acest fapt. Nu. Ma asteptam ca ea sa foloseasca internetul (consider ca in anumite momente il foloseste chiar mai mult decat mine), si eram sigur ca stie sa utilizeze messengerul.

Ce m-a uimit in schimb, a fost faptul ca am petrecut 2 ore, D O U A ore, vorbind nimicuri, fleacuri despre haine, plecarile ce vor urma vara asta, despre mancare si deserturi de vara.

Totusi mi-a placut. Nu am mai vorbit atata timp, legat ma refer, intr-o singura zi cu unul dintre parintii mei de foarte mult timp. Si chiar a fost bine. A fost placut si deloc plictisitor.

In momentul de fata stau si ma intreb. Unde sunt domne toti membrii generatiei Messenger? Unde sunt persoanele pe care le gasesti zi si noapte in fata calculatorului si fie ca vrei, fie ca nu vrei te gasesc ele pe tine? Unde-s toate contactele care pana mai ieri imi dadeau mass-uri, sau nu ma lasau sa respir cu buzz-uri? UNDE? Ce s-a intamplat cu ei? Mi-e frica sa ma gandesc ca poate maine, vor aparea cu totii buluc, si ma vor asalta simultan cu mesaje via web. Iar maine, eu probabil chiar voi avea treaba si-mi voi dori sa fiu lasat in pace.

Maine, online doar pentru mama.

summer time

2008-06-25T14:38:00.000+03:00

Vine vara bine-mi pare... si versurile continua, melodii vesele si galagioase acopera totul in jur, oferind buna dispozitie. Berea galgaie in gatul sticlei in timp ce aluneca usor in interiorul corpului. Valurile se izbesc de maluri, spuma lor dand senzatia de zapada. Nisipul straluceste infierbantat de caldura soarelui de iunie si cativa nori pufosi de vara se plimba la brat pe cer, oprindu-se din cand in cand pentru un sarut patimas.

Iar eu... ei bine, eu stau tolanit pe o banca la umbra Expiratului batran in Vama Veche. Fac ce stiu cel mai bine sa fac: tac, beau si fumez o tigara, lenevesc si te privesc cu pofta nebuna, cu alte cuvinte o ard aiurea. Iar daca ar fi sa vorbesc, ei bine probabil m-as avanta intr-o teorie a chibritului pe care cineva plin de o lene si mai mare ca a mea mi-ar taia-o scurt: "Tu nu te opresti niciodata?!?".

Parca as juca totusi un Wist sau un Rentz, sau un Popa Prostu'; drace, as juca chiar si o Canasta sau ceva mai complicat, dar sigur nu as avea vointa si puterea necesare unui volei pe plaja.

De-odata, m-as ridica de pe banca si m-as arunca in mare. Cateva brate inspre larg, apoi cateva inspre tarm dupa care mi-as continua, pentru o vreme, statul degeaba in apa.

Intors pe uscat, mi-as relua locul si berea noua, proaspata si rece, conversatiile fara sens si lenea.

Summertime / And the livin' is easy / Fish are jumpin' / And the cotton is high.

Meet you there.

one week memory

2008-06-23T13:25:00.000+03:00

16-20 iunie 2008. O saptamana ce se anunta a fi ca oricare alta, cu munca de birou, culcat tarziu trezit devreme, agomeratie pe traseu, muzica proasta rasunand din cine stie ce cocioaba de pe marginea drumului, sau din vreun "Mertz" decapotabil, condus de o persoana mult prea bronztata din nastere. Nu voi intra aici in discutii de genul: "De unde au ei bani pentru asemenea masini?", sau "De ce la noi nu se face treaba decat in perioada alegerilor?", "De ce nu vine autobuzul/metroul la timp?", etc. Nu. Nu voi intra pe de o parte pentru ca m-am saturat sa caut un raspuns acestor intrebari, sa caut scuze sau acuze. In plus, nici nu am nevoie sa intru, pentru ca nu am stat in micul nostru Bucuresti.

Duminica 15.06.2008, orele 16:00. Telefonul de serviciu incepe sa sune cu disperare. Ma fac ca nu il aud...doar e duminca ce dumnezeu. Se opreste. Usurare. Dar iata ca incepe din nou, si putin nervos raspund cu voce aspra: "DA?!?" La capatul celalalt al undelor (telefon mobil) se aude o voce sugrumata: "Salut Dan! Sunt George. Stii, trebuia sa plec maine la Hunedoara ca sa fac validarea castigatorilor la campania Bucegi." "Asa si?" incercam sa ma stapanesc, sa nu ii spun ca e duminica si ca putea sa ma sune a doua zi. "Nu mai pot merge!" "POFTIM?!?!" Simteam cum cineva imi daduse cu cerul in cap. Ma chinuisem pret de 2 saptamani sa gasesc o persoana pentru treaba asta, iar acum, in ultima secunda, acea persoana ma anunta ca nu mai poate merge. "Am avut un deces in familie si trebuie sa plec din Bucuresti o saptamana." raspunse George fara a astepta alte cuvinte din partea mea. Umerii mi se lasara in jos fara sa vreau iar un oftat greu imi strapunse pieptul, gatul si navali in receptor fara sa vreau. "OK. Nici o problema. Condoleante, ai grija de tine. Vorbim cand te intorci." Nu stiam daca ma simteam ciudat din cauza vestii date de el sau pentru ca imi dadeam seama ca nu mai aveam timp sa gasesc alta persoana pentru validare.

Orele 17:00- "Salut Razvan, persoana care trebuia sa mearga nu mai poate. Ce fac?" "Te duci tu!" bip bip bip bip bip.

Un sentiment ciudat incepea sa imi umple sufletul. Un amestec de multumire, liniste, fericire, teama punea stapanire pe mine.

16.06.2008, ora 4:30 AM. M-am urcat in masina familiei, dragonul rosu, o Skoda Fabia 1.2 mpi. Dupa cateva manevre bine calculate am iesit din parcarea prost amenajata si supra aglomerata din fata blocului. "De-acum suntem numai noi doi." am gandit si am mangaiat usor volanul masinii.

Desi credeam ca voi avea probleme din cauza oboselii si a faptului ca nu cunosteam drumul, s-a dovedit a ma fi inselat. Privind peisajul, de obicei atat de modest, pe care mi-l oferea autostrada Bucuresti-Pitesti, m-am trezit intr-o secunda.

Fugeam de rasarit. Ceata incepea sa se ridice ca o plapuma grea de pe campia mirosinda a iarba proaspat cosita. Nu stiu exact, dar ceva din peisajul acesta ma facea sa simt o fericire de neexplicat, sa am un sentiment de libertate pe care nu il mai traisem niciodata. Melodiile se succedau menite parca sa mentina vraja ce pusese stapanire pe Romania.

Si drumul a continuat. Am inceput sa urc si sa cobor pe serpentinele serpuitoare, iar defileul Oltului ma fermeca aruncandu-mi mici licariri de lumina, facandu-mi parca cu ochiul.

Minunat. Atat de minutat a fost drumul, incat nu cred ca voi avea vreodata cuvintele sa descriu tot ce am vazut.

Ajuns la destinatie, m-am inchis intr-un birou, unde am stat cateva ore. Nimic din toate problemele aparute nu au reusit sa ma faca sa imi pierd buna dispozitie.

Am plecat din nou la drum, lasandu-ma iarasi furat de piesajele magnifice oferite de tara asta pe care toata lumea o blesteama, o injura sau mai stiu eu ce ii fac.

17.06.2008. Nimic interesant. Am fost la birou, am facut un raport. Am plecat acasa, m-am uitat la meci, Romania a pierdut cu 0-2 in fata Olandei intr-un meci in care echipa noastra nu a aratat nimic (dar si aici vom reveni cu alta ocazie).

18/19.06.2008 ora 5 AM. Din nou in masina, din nou la drum. Destinatia Craiova. Aceleasi peisaje, aceleasi sentimente. Dupa o zi intr-un birou mirosind a tutun si racoros, m-am cazat la Hanul Doctorului, o pensiune la intrarea in Craiova. Liniste. Aer curat, verdeata si multa multa liniste. Mi-am dus hainele in camera micuta dar cat se poate de incapatoare, dupa care am mers la restaurant. Tochitura taraneasca. Extraordinar. M-am vazut pus in fata unor senzatii cat se paote de placute. Carnea bine facuta, era atat de frageda incat pur si simplu se topea in gura. Stinsa cu o bere rece, mancarea avea un gust desavarsit. Obosit si coplesit de atatea sentimente, am adormit fara sa imi dau seama.

Televizorul isi arunca lumina asupra-mi. Telefonul suna innebunit cuprins parca de turbare. Am intins mana si am oprit alarma. M-am dat jos din pat, iar un fior rece mi-a strabatut corpul de la picoare pana in varful capului. Mi-am facut un dus care a reusit sa ma repuna in functiune si apoi am plecat.

"Ma asteapta drumul." Dupa inca o zi in biroul cu care ma acomodasem destul de repede, m-am urcat in masina si am plecat.

Acasa ma astepta un pat mare. Somnul greu ma astepta si el cuminte, pentru a ma odihni suficient pentru drumul din urmatoarea zi.

20.06.2008, ora 6. Marea ma asteapta la ea, albastra, clara, curata. Nimic spectaculos. Raul negru se intinde din Bucuresti pana la Constanta. "Daca termin repede ma duc pe plaja."

Dar nu, nu am ajuns pe plaja. Nu din cauza ca am terminat tarziu ci pentru ca a plouat torential toata ziua. "Nu tine cu mine" la Hunedoara si la Craiova m-am topit, iar aici, ploua.

"Am gresit drumul. Nu se poate. Chiar am gresit drumul." Gandul asta mi-a rasarit in minte la 20 de minute dupa plecarea din Constanta. Nu conta. Aveam destul timp la dispozitie, nu ma grabeam nicaieri, iar drumul vechi era si el, destul de liber. Dealurile atat de dragi in copilarie, dar uitate de-a lungul timpului, imi trezira amintiri de mult apuse. Simteam cum masina se desprinde usor de sol, si zboara pentru cateva secunde pentru ca mai apoi sa se intoarca la siguranta drumului, ca un pui de pasare care abia invata sa strapunga vazduhul. Era bineinteles o iluzie.

Iata-ma intors pe autostrada. "De-aici nu mai e mult." Si intr-adevar nu mai era. Am ajuns atat de repede incat nici nu mi-am dat seama.

Intins in pat, dupa un dus fierbinte si o masa calda, stateam si imi aminteam saptamana ce tocmai trecuse. "Am fost liber, am fost nebun; acum e cazul sa imi revin." Si iata ca mi-am revenit.

23.06.2008. Sunt la birou. Ascult sunetul tastelor, telefoanele care suna, nemultumirea sau fericirea din glasul vreunui coleg. Pierd timpul cu folos sper.

Dar nu-i nimic, muntele e acolo si marea la fel, asteptandu-ma sa revin. Si o voi face. Intr-o dimineata ma voi trezi, si in drum spre birou, voi face la dreapta si o voi lua pe autostrada. Drumul ma va duce acolo unde trebuie. Iar daca cineva ma va suna sa ma trezeasca, sa ma zmulga din mrejele visarii mele, voi spune ca sunt pe drumul care trebuie.

Zilele de alta data

2008-06-09T14:07:00.000+03:00

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt asa cum sunt.

Am avut zilele acestea o stare de spirit foarte proasta pe care nu mi-am putut-o explica. Fiind weekend, nu am reusit sa nu ma enervez si mai tare, dandu-mi seama ca nu ma voi putea bucura asa cum trebuie de cele 2 zile libere. Si totusi nu am putut schimba cu nimic drumul pe care incepusem sa merg si de pe care nu gaseam nici o iesire secreta.

Si starea s-a mentinut si in cursul zilei de azi pana in jurul orei 13:00. Ceva s-a schimbat in acel moment.

Poate faptul ca am participat la o sablare de dinti, sau ca ceva mai tarziu am auzit imnul revolutiei din nou si mi-am dat seama cat de folk-pop/rock este. Nu pot sa imi dau seama.

Cert e ca ma simt din nou vioi, si oarecum plin de viata.

Sa va povestesc cum sta treaba cu sablatul dintilor. Ca orice sablare, se face cu ajutorul unei pompe care arunca inspre un obiect nisip si apa sub presiune. Ei bine la dinti e putin diferit. In loc de nisip se foloseste un fel de sare medicinala, apa e cam aceeasi (de preferat curata) si o minipompita, care detine totusi destula putere. Acest procedeu este folosit pentru albirea dintilor, hainelor si accesoriilor pacientului. Normal, nu ar trebui sa fie afectati decat dintii, numai ca datorita jetului, bucatele de sare imbibate cu apa sar peste tot. Babetica bebelistica required pentru a-ti pastra hainutele intacte si sare free. Si iata ca am dintii din nou albi...bine, in limita posibilitatilor. Procedeul este amuzant. Bucatelele de sare se lovesc de dinti, de gingii si de limba, provocand o senzatie placuta de furnicaturi. Nu te poti abtine sa nu razi. Deci, daca aveti de gand sa apelati vreodata la asa ceva, enjoy.

Si dupa ce m-am distrat cu dintii si cu sarea, am luat-o cu metroul inapoi inspre birou. Nu mi-am putut explica niciodata fetele oamenilor acestora. Sunt cazute, pline de griji si de mahnire adanc inradacinata in sufletele lor. De ce? Nu inteleg. Sper totusi sa nu ajung niciodata asa. Sa nu ajung sa imi tarai problemele cu mine prin metrouri, autobuze si sa ies in soarele diminetii de vara desfigurat si impasibil la frumusetile pe care INCA le mai are de oferit Bucurestiul. Chiar si asa, nu pot sa nu ii privesc si sa nu simt o oarecare compasiune pentru ei. Ati observat vreodata ca ei nu se uita-n jur? Raspunsul pe care eu mi l-am dat pentru treaba asta ar fi urmatorul: daca ar vedea alti oameni si-ar da seama ca asa sunt si ei. S-ar uita intr-o oglinda magica, oglinda ce scoate la iveala toate necazurile, supararile si mahnirile omului. Si-ar da seama ca nu sunt veseli, si ca nu au sanse sa imbunatateasca treaba asta, fie pentru ca nu se poate, fie pentru ca ei chiar nu isi doresc. Cunosc foarte multi oameni care isi atrag publicul tocmai prin felul asta de-a fi. Nu sunt de acord, dar taticu, altii sunt cum sunt ei, asa cum si eu sunt cum sunt eu.

Dupa vreo 15 minute de plimbare cu metroul am ajuns la Universitate. Oameni multi, zumzet placut. In sfarsit se mai aude si un hohot de ras. O oarecare veselie castiga teren pe chipurile oamenilor.

Iata-ma pe Batistei. Eheheeei...la un pas de-aici am facut eu liceul. Frumoasa perioada, frumoase amintiri (chiuluri, bere, petreceri, iarba verde si proaspata, expirat in ascensiune, chitari si alte nebunii). Dar ce aud? Imnul revolutiei. Ma opresc uluit in drum, nestiind de unde se aude. Privesc spre dreapta, apoi spre stanga si iata. In curtea Asociatiei Veteranilor Revolutiei din Decembrie 1989, in spatele unui gard ruginit de vreme si de ploi, ascunsi in spatele unor tufe de mult netunse, stau 20 de persoane cu parul grizonat, fete zbarcite si haine mirosinde a naftalina. De ce miros toti batranii a naftalina? De langa ei, rasuna falnic si triumfator inspre cer, imnul revolutiei: "noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana ce nu castigam, libertatea noastra". Si au castigat-o. Au castigat-o pentru ei si pentru noi si pentru toti cei care vor veni in urma noastra. Totusi, nu asta mi-a atras atentia. Factorul supriza, de uimire, de amutire, a fost defapt sound-ul melodiei. Rock domne, ROCK. Rock gen Phoenix. Am stat cateva secunde sa ascult imnul gloriei romanesti.

Praf de stele. Acesta a fost primul lucru care mi-a venit in minte, nu sangele varsat, nu mineriada, nu "Ceausecu a murit!", sau "Armata e cu noi!" Praf de stele. Asta faceam eu impreuna cu prietenul meu Gruia in timpul revolutiei. Luam pietre mici, pe care le sfaramam cu o piatra mai mare. Praful stralucitor obtinut, era stocat cu grija intr-o sticla magica. Ce faceam cu acest praf? Nici eu nu mai tin minte. Dar arata foarte bine. Mi-am amintit de drumul la pescuit in Delta, prima expeditie in natura fara parinti. Cum am aruncat un bolovan in apa in care pescarii cu vechime asteptau sa prinda "Monstrul". Mi-am amintit cum am alergat sa imi depun dosarul pentru a intra la liceu. Mi-am amintit cum chiuleam prin Cismigiu la "locul nostru". Mi-am amintit de orele lungi de vara in care stateam inchis in camera de meditatii si sentimentul de fericire nemasurabila pe care l-am avut cand m-am vazut intrat la facultate. Mi-am amintit cum imi venea sa o iau la fuga cand am luat carnetul de sofer. Mi-am amintit de fluturii din stomac pe care i-am simtit prima oara in preajma ei si pe care inca ii mai simt.

Mi-am amintit ca sunt asa cum probabil ar trebui sa fiu, cu bune si cu rele, cu perioade de fericire si perioade grele, peste care TREBUIE sa trec.

Sunt vindecat. Sunt vindecat de tot raul care incearca sa puna stapanire pe noi toti, sa ne faca sa umblam ca niste zombi prin oras, cu fete trase si posomorate. Sunt fericit.

what a wonderfull world

2008-06-08T23:58:00.000+03:00

M-am saturat de tot. M-am saturat de oameni care se supara daca nu iese ca ei. M-am saturat de certuri stupide de copii de 14 ani. M-am satura sa mint ca sa fie totul bine. M-am saturat sa o ard aiurea si sa las de la mine ca sa fie toata lumea multumita. M-am saturat sa fiu mereu acolo pentru toata lumea. M-am saturat de firea mea de erou necunoscut, gata sa ajute mereu. M-am saturat de stilul meu si de mine. Nu mai suport.

Daca spun tot, ii incarc pe cei din jur cu energie negativa. Daca nu povestesc tot, domne ca de ce nu imi spui, ca ascunzi ceva. Daca imi sustin punctul de vedere, lumea imi intoarce spatele, pentru ca adevarul doare... nu retin sa fi fugit de vreo vorba care mi-a fost adresata. Daca am bani nu am timp. Daca am timp, de ce nu am bani?!? Daca incerc sa fac sa iasa totul bine nu e bine...pentru ca : "de ce lasi tot timpul de la tine??". Daca sunt stresat, de ce nu sunt vesel. Daca sunt vesel..."Tu nu ai probleme bai cacat cu ochi? Nu stii ce-i aia viata!!! Ce-i asa de amuzant in viata asta?!?". Daca nu stau afara ignor. Daca stau afara..."Tu nu ai treaba la ora 6 maine dimineata, da!!!" Daca nu am chef sa raspund la telefon sunt "las". Daca raspund la tel si dau cu flit sunt "nesimtit"; "Ba, daca nu ai chef mai bine nu mai raspundeai".

M-am saturat de sfaturi, m-am saturat de discutii despre masini, gabori si calculatoare, m-am saturat despre discutii despre bani si facturi, m-am saturat punct!!!

Imi mai dau 2 ani ca sa reusesc sa ma ridic din mizeria in care colcai ca un vierme gonoreic. Imi dau 2 ani sa imi duc la bun sfarsit noile vise pe care mi le-am propus si nu voi lasa pe nimeni sa imi stea in cale...nici macar pe mine. Iar daca nu reusesc ce? Daca nu reusesc pentru mine totul s-a terminat.

Am o prietena care ma iubeste, am prieteni care tin la mine, am parinti care m-ar intretine pana la adanci batraneti daca ar putea.

Dar prietenii vor sa iasa tot timpul ca ei, ca altfel sunt bulangiu sau sub papuc sau mai stiu eu cum. Parintii imi provoaca un real stres prin prietenia excesiva de care incearca sa dea dovada. Ei nu pot sa ii imput nimic... mi-a fost alaturi mereu si presupun ca mi-ar fi alaturi mereu orice s-ar intampla.

Pentru mine rezultatul trebuie sa apara in 2 ani. Ori e alba ori e neagra ca moartea. Ori reusesc, ori nu mai are nici un rost. 2 ani e un termen prea lung? Daca vroiam sa o fac trebuia sa o fac acum? Da! Trebuia! Dar nu pot capitula fara o lupta, fara un ultim efort. De ce doi ani? Pentru ca suna bine si pentru ca asa mi-am propus eu.
Imi pare rau si imi cer scuze fata de toti cei pe care ii voi dezamagi prin gestul meu. Dar nu intram acum in detalii de-astea. Eu cred ca voi reusi. Tu?

Sleep!

2008-06-02T18:30:00.001+03:00

Ma lupt din greu. Si fac asta in fiecare zi. Numai noaptea imi e mai usor. Doar atunci sunt lasat in pace si pot face tot ce imi trece prin cap. Pai de ce? Hai ca-ti spun...ai rabdare.

Nu am mai visat de foarte mult timp. Sau poate ca s-a intamplat dar nu mai tin eu minte. Oricum ar fi nu asta e important. Important este motivul, care eu cred ca isi are radacini in prea putinul timp pe care mi-l petrec nesimtitor la cele lumesti, stand cu ochii inchisi, intors intr-o parte sau pe burta (mai rar pe spate), sforaind usor fi-r-ar mama lor de polipi.

Nu spun ca nu dorm bine, pentru ca dorm ca o piatra ascunsa pe sub pamant, uitata de lume din cine stie ce era. Nu am spus asta, am spus numai ca dorm prea putin.

In fiecare dimineata, dupa 3-maxim 4 ore de pietrificare (eu si gargoilii) fac ochi pe la ora 7. Imi fac un dus de vreo juma de ora, incerc sa mananc ceva, dupa care ma urc pe bicicleta si pedalez molcom cei 13 km pana la birou. E ora 9 jumate, iar dupa un dush fierbinte si o plimbarica in aerul deja prea putin racoros al diminetii pot spune ca sunt 120% up and going.

Dar vezi tu, ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Si iata ca pe la ora 12, moment in care imi verific posta, dau cu ochiu pe vreun site, sau mai stiu eu ce activitate sendetara fac, simt cum picioarele mi se intind pe sub biroul maro de lemn presat si cum capul mi se apleaca autoritar catre tastatura. Ploapele se inchid incet, fara nici un scartait, incercand parca sa nu ma trezeasca. Asta e primul atac. Primul val de somn/oboseala, caruia trebuie sa ii rezist. Dar mereu sunt pe faza, si cum o iau picioarele cu usurelu spre perete, cum ma ridic si incep sa umblu prin camera. Si iata ca ies invingator. Bun, am castigat o batalie, dar nu si razboiul.

Si odata ce-a trecut, stau eu linistit pana la ora 6. La ora 6 poate sa vina. Am eu ac de cojocul lui. Cum programul se termina fix la ora 18:00, valul al doilea ma prinde, sau defapt incearca sa ma prinda pe bicicleta... unde, fie vorba intre noi, prea multe sanse nu are.

Dar lasa ca nici somnul asta nu e foarte prost. Ajung acasa, mananc si fac dus... ghici cine-apare??

Cum nu stii?!? Al treilea val. Asta e pe la ora 8. Acum se duce asediul pentru cetatea corpului meu. Valul asta dureaza cel mai mult. De pe la 8-8 jumate, ma ataca intr-una pana la 0ra 10. Pana acum nu a reusit decat de vreo 3 ori sa ma doboare.

Dar dupa ora 10 am scapat. Pot sa ma pun in pat, pot sa citesc o carte plictisitoare sau sa ma uit la cel mai prost film, ca somnul parca a obosit si a plecat la culcare. Si-acum il asediez eu. Imi inchid ochii si ii atac zidurile, incercand sa il iau prizonier si sa il fac sa ma asculte. Sa dorm cand vreau, sa stau treaz cand vreau. Dar nu reusesc. Si uite-asa m-apuca ora 3-4 dimineata.

Ei, la ora asta cred ca el e deja apt de lupta, pentru ca dintr-o data, pleoapele mi se ingreuneaza, membrele mi se intind pe sub cearsaf, si o toropeala dulce pune stapanire pe mine. Adorm in 3 secunde si nu mai stiu nimic pana la 7.

Si lupta incepe din nou.

Vis

2008-05-29T16:23:00.001+03:00

Laptop, cana cu suc, hartii, telefon, pixuri, agenda, cd-uri, sunet de taste, 3 colegi si lumina alba si rece de neon. Asta e tot ce ma inconjoara in acest moment. Te-ai prins! Sunt inchis intr-un birou, la fel ca si tine. Nu fac nimic altceva decat sa incerc sa duc la extrem rutina zilnica: cateva mailuri, cateva telefoane, (foarte rar) un script creativ, discutii pe mess, vizualizare de clipuri pe youtube, 220.ro sau mai stiu eu ce alt site, un joc online, stres nefondat. Nu cred ca am uitat nimic.
Privesc pe fereastra si versurile celor de la Queen imi rasar in minte: "I want to brake free!!!". Cine nu ar vrea asta?!? Cine ar renunta la soare, cer albastru, adieri racoroase de primavara tarzie, bazait de muste ametite de caldura, cantec de pasari, o bere rece si prieteni adunati intr-o terasa ascunsa intr-un parc inverzit pentru a-si petrece toata ziua in interiorul unei camere?!? Presupun ca nimeni. Si atunci de ce o mai facem? De ce nu inventam birouri in aer liber?!?
Sunt plictisit si incerc de 30 de minute sa scriu acest blog. Mai bine lasa; nu il mai citi pentru ca nici eu nu voi continua sa scriu.
O sa fug in mine atat de departe incat nimeni nu o sa ma mai ajunga. O sa ma simt atat de bine incat nimic nu ma va putea convinge cu adevarat ca vreau sa ma intorc inapoi.
Eu te salut acum, caci aripile-mi cresc si nu mai pot ramane tintuit in loc.

Silentium magarilor!

2008-05-17T18:59:00.000+03:00

Oameni afectati, oameni de o importanta iesita din comun, oameni care fac lucruri supranaturale, care asculta cea mai buna muzica, oameni care stiu totul, oameni care au tot timpul ceva de spus, care au tot timpul un raspuns (vorbe prea mari, prea pline de inteles, pe care noi, muritorii nu le vom putea cuprinde vreodata)!!!
Lor nu poti sa le spui sau sa le reprosezi nimic pentru a nu le rani mandria, pentru a nu le starni mania apriga!
Asa ca schimba fraze, ai grija la cuvinte si sub nici o forma nu comenta ce scriu sau ce vorbesc! Trebuie pastrata distanta zeu-pamantean, impresia de intelegere a gandirii si ideilor lor! Trebuie purtata in permanenta masca grotesca a compasiunii, pentru ca inainte de toate, oamenii acestia sunt sensibili!!!
Asa ca, silentium magarilor si spor la libera exprimare!!!

Pentru tine

2008-05-16T20:43:00.000+03:00

M-am saturat de tot.
M-am saturat de masina, de casa, de facultate, de locul de munca; mi s-a luat de discutii "pe la spate", de vorbe urate, de claxoane fara rost, de invidie, de ura, de falsa prietenie, de ganduri ascunse, de zambete false, de dorinta nebuneasca a oamenilor de a face rau, sau de a face pe altcineva sa se simta prost (prin orice modalitati posibile).
M-am saturat de felul meu de-a fi. M-am saturat de mine... si stiu ca nu sunt singurul. Din cate imi dau seama si tu te-ai saturat de mine, desi suntem abia la inceput.
Te inteleg si iti respect alegerea. Poti face ce vrei cu mine caci sunt aici pentru tine, pentru distractia si amuzamentul tau, pentru a te face fericita sau trista, pentru a-ti oferi senzatii tari, sau realitatea ascunsa ochiului. Sunt aici pentru ca si tu ai vrut sa fiu, nu numai eu. Poti sa ma citesti ca pe o carte fara coerenta, peste ale carei capitole nu poti sa sari; poti sa ma iei ca pe o joaca de copil; poti sa ma iei ca pe o pierdere de timp ce iti ofera o minima satisfactie.
Sper sa fac fata si sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale, caci daca nu va fi asa, voi fi si mai pierdut decat ma simt acum.
Sunt doar al tau, asa ca te rog:
Simte-te bine.

Poveste

2008-05-16T15:38:00.001+03:00

Posta romana in actiune

24 august 2007. Nu voi uita niciodata aceasta zi pe de o parte din cauza caldurii infernale de afara si pe de alta parte din cauza intamplarii la care am fost partasa.
Trebuia sa merg la posta pentru a ridica un pachet trimis de ai mei. Indurand cu greu soarele toropitor, si smoala topita a trotuarului prafuit, in care talpile adidasilor mi se afundau ca intr-o spuma moale, am strabatut in pas alert scurta distanta ce ma despartea de prajiturile atat de dragi ale bunicii. Eram sigura ca in respectivul pachet trebuie sa existe si cateva delicatese culinare, pe care bunica mea le salvase din ghearele fratelui meu.
Ma strecor ca o felina printre oamenii imbulziti in statia de autobuz si vad cladirea Postei. Ce usurare: aer conditionat, si o coada care ma va ajuta sa ma ascund cel putin o jumatate de ora de caldura dogoritoare a soarelui.
Intru! Multa lume; mai multa chiar decat imi facusem eu calcul; aer conditionat inexistent, doar un ventilator cenusiu de praf zbatandu-se sa se opuna multumii si sa aduca racoarea mult asteptata.
Ma asez la o coada care pe moment parea mai scurta decat toate celelalte. Si aici, incepe totul:
Uitandu-ma de jur imprejur, observ un domn la vreo 45-50 de ani, bine imbracat, cu camasa uscata, mai mai sa ii simt si mirosul parfumului scump, cu mustacioara bine ingrijita si parul tuns militareste, se plimba de colo-colo in spatele ghiseelor. Din cand in cand, se mai apleca asupra unei angajate pe care o tachina, totul terminandu-se cu o ciupitura in zona pieptului sau o palma jucausa aplicata cu o precizie uluitoare pe fundul domnisoarei, dupa care se muta la alta. Totusi, am vazut ca avea o anumita preferinta. Mi-am explicat acest lucru observand ca aceasta tanara nu ii reprosa nimic, spre deosebire de celelalte fete. Barbatul intra intr-unul din birourile pe a carui usa scria mare: ACCESUL PERSOANELOR STRAINE STRICT INTERZIS. Imediat ce usa s-a deschis am vazut un aparat de aer conditionat si o pala de vant racoros strabatu incaperea. Ce mult mi-am dorit sa lase usa deschisa; insa el se intoarse si spuse cu voce sparta: “Revin imediat. Sa nu credeti ca scapati.” si usa se inchise in spatele lui cu o bufnitura seaca.
Zumzetul din incapere puse stapanire pe mine. Ma gandesc la ce mai am de facut pentru facultate, ma gandesc la anul greu pe care il am in fata, ma gandesc la scurta vacanta de vara care mi-a ramas. Imi suna telefonul care ma trezeste din visare. E mama: “Ce faci puiule? Ai luat pachetul?” “Saru’mana! Acum sunt la posta si urmeaza sa il primesc; urmeaza in vreo jumatate de ora.” “ Asa coada e? Bine pisicuta mamii, sa ma suni cand il iei. Si sa il verifici acolo, sa vezi sa nu lipseasca ceva. Si sa ai grija de tine. Te iubeste mama!” “ Bine mami. Si eu!” si iar incep sa visez la vara, la prietenii cu care vom mai face cateva excursii la mare si la munte pana sa inceapa ultimul an de facultate.
Deodata, agitatie! La ghiseul la care ma aflu, un domn se foieste, se roteste-n loc, pufneste nervos si ofteaza greu. Parul grizonat ii inconjoara chelia de preot catolic. E imbracat foarte gros, cu o bluza verde cu maneca lunga, de sub care se vede, pe la guler, iesind un tricou albastru; in schimb poarta pantaloni scurti si adidasi de piele intoarsa.
“Hai cucoana, te misti azi?” Vocea putin ragusita si pachetul de Viceroy rosu imi dau de inteles ca fumeaza prea mult. De varsta? Nu voi putea fi niciodata sigura, pentru ca arata de 70 de ani, dar nu cred ca ii are. “Ce faci? Inveti sa scrii acu’?” “Va rog sa asteptati deoarece plata pe care doriti sa o faceti este facuta prin calculator. Aceste lucruri dureaza.” ii raspunse domnisoara incercand sa isi pastreze calmul. “Ce s-astept? Ce s-astept, ca de-o ora sunt aici, prima persoana. La celelalte ghisee de ce se poate?”
Usa cu semn se deschide. Barbatul cu mustacioara, iese nervos urmat de un val de fum. Ma uit cu dezgust la semnul FUMATUL INTERZIS in dreptul caruia acum pluteste un norisor gri. “Ce-i zarva asta? Nu poate omul sa lucreze in liniste!” Se apropie de locul unde cei doi dezbat probleme ale relativitatii vitezei de miscare. “Anca!” si o palma zdravana pe dosul fetei scoate un sunet plesnit. “Ce am vorbit noi? E frumos? Vezi ca nu ma intereseaza pe cine o cunoaste tactu’ la Posta Romana, dar daca ai ajuns o amarata de functionare nu stie prea mult!” si jap, inca o palma. Barbatul scandalagiu, deja rosu ca o floare de mac la fata, se sperie un pic. “Stai domne, nu da in ea. Ce te bagi dumneata in discutia dumneavoastra?” Mustaciosul nu il baga in seama. Isi apropie fata foarte mult de-a ei. “Ce-am vorbit noi ma? Chiar nu ne putem intelege?”
O alta usa se deschise si in pragul ei aparu o femeie de aproximativ 50 de ani si 100 de kilograme, cu parul valvoi si ochelari mari. Se napusti asupra mustaciosului cu furie de bufnita suverana. “Nu ti-e rusine sa faci asa ceva? Crezi ca daca esti sef de unitate poti face ce vrei tu din fetele astea? Ei las’ ca cu mine n-o sa-ti mearga! Ti-am facut sesizari numai cu mustrare, dar acuma-i prea de tot. Uite cati martori am. Te dau afara.” Mustaciosul se aprinse si mai rau. “Ce faci tu? Nu o sa faci nimic. Anca, treci imediat in biroul meu!” “Ba nu trece nicaieri.” spuse femeia si se protapi intre cei doi ca un mare zid chinezesc.
O femeie carunta, scunda si cu fata ca o camasa necalcata se intoarce catre mine. “Uite cum pierd eu vremea. Uf!” (plina de indignare) “Birocratia asta domnisoara. Pe vremea meaaaaa… Dar voi sunteti viitorul maica. Sa aveti grija sa nu ajungeti asa.” Din politete ii raspund absenta. “Da doamna! Asa vom face.” Ma prefac ca imi suna telefonul si ca raspund. Vorbesc cateva secunde in gol si apoi il bag in buzunar. Batranica isi gasise un partener mult mai pregatit pentru astfel de discutii decat mine.
La coada alaturata, a doua persoana incepe sa strige catre mustacios. “Ce-ai domne cu domnisoara, ca toate sunt la fel. Uite spre exemplu duduia,” si arata cu degetul scurt si butucanos catre femeia de la ghiseu, “ba se duce la baie, ba intra acolo, ba acolo, ba se duce sa asiste pe mai cine stie cine, ba cere o informatie. Daca nu sunt pregatiti, da-I domne afara.”
In haosul general agreeat, cu mustaciosul urland ba la oameni, ba la angajati, ajung prima la ghiseu. Nu pot sa nu observ lacrimile din ochii tinerei. O salut politicos si ii inmanez instiintarea primita de la postas. Mustaciosul mi se adreseaza cu o voce mieroasa, care imi provoaca un real dezgust. “Sarut mana domnisoara. Nu vrei un post la noi?” Ma uit la el si observ ca seamana foarte bine cu un bursuc. Nu ii raspund. “Auzi ma, mama ta nu te-a invatat sa raspunzi?” Cuvintele bursucului imi ating coarda sensibila; totusi, ii raspund amabil. “Mama m-a invatat sa nu vorbesc cu strainii si cu oamenii nesimtiti. Va doresc o zi cat mai buna.” Si imi aplec din nou capul catre domnisoara. Mustaciosul mai spune ceva, dar nu il mai aud si nici nu il mai bag in seama. Primesc pachetul, care este mult mai mare decat ma asteptam. “Ar fi trebuit s ail iau pe Andrei cu mine.” ma gandesc in timp ce imi croiesc drum prin camera viermunda de oameni.
Un tanar imi deschide usa. Caldura de afara nu mai este atat de puternica dupa infernul din incapere. Merg leganat pe trotuar din cauza bagajului greu. Un sentiment de liniste pune stapanire pe sufletul meu. Oameni trec pe langa mine razand, vorbind galagios, sau mergand tantos, tragand dintr-o tigara scumpa, cu servieta in mana, grabiti sa prinda autobuzul care abia intra in statie.
Imi amintesc de racoarea apartamentului meu si grabesc si eu pasul. “Nu t e mai duci niciodata la posta!” Gandul imi strabatuse mintea ca o naluca, facandu-ma sa imi intorc privirea in stanga si in dreapta crezand ca cineva chiar mi-a spus aceste cuvinte.